Irinel Columbeanu, la un pas să fie aruncat în stradă! Nu și-ar fi plătit chiria în ultimele 6 luni

Publicat: 12 mart. 2020, 10:33 Autor: Andreea Voicu Vedete

Irinel Columbeanu nu o duce prea bine cu finanțele în ultima perioadă, iar acest lucru poate fi observat și din deciziile radicale pe care le-a luat în legătură cu viața lui. Milionarul din Izvorani a fost nevoit să-și vândă bunurile de lux, iar acum duce o viață extrem de modestă!

Fostul om de afaceri, Irinel Columbeanu, luase decizia de a-și vine bolidul de lux, un Bentley în care a investit foarte mulți bani, la un preț de…nimic! În 2019, când mașina apărea pe o platformă de vânzări de autoturisme, el cerea nu mai mult de 29.000 de euro, scrie Cancan.

De asemenea, și locația lui s-a schimbat, căci și-a abandonat vila pe care o avea la Izvorani și s-a mutat într-un apartament cu două camere în complexul Cosmopolis, chiria fiind de 400 de euro pe lună. Dacă bărbatul deținea zeci de milioane de euro în urmă cu ceva ani, pare că în prezent nu o mai duce atât de bine. Fostul soț al Monicăi Gabor nu a vrut să dea detalii despre situația sa financiară niciodată, dar se poate vedea ”la ochi” că Irinel nu o duce atât de bine.

Irinel Columbeanu nu și-a plătit chiria! Fostul milionar ar avea probleme cu „legea” chiriilor

Însă, de când s-a mutat în apartamentul din complexul respectiv cu iubita lui, pare-se că nici un vecin prea responsabil nu este, căci acesta nu și-ar fi plătit chiria de 6 luni, fiind la un pas de evacuare. El a fost zărit în cartier în timp ce-și făcea cumpărăturile la un complex comercial, dar nu părea deloc prea zâmbitor și nici fericit.

”Irinel Columbeanu locuieşte din toamnă în Cosmopolis. A fost văzut ba singur, ba cu iubita lui sau cu diverse persoane, îşi face cumpărăturile la supermarketul din complex. Din păcate, nu mai are zâmbet pe buze, e destul de abătut. Nu o duce prea bine cu banii şi mai rămâne în urmă cu chiria şi cu întreţinerea”, a circulat o informație în mass-media, potrivit sursei citate.

Irinel Columbeanu a participat la Asia Express pe post de ”handicap” pentru o echipă. Câți bani ar fi încasat

Chiar dacă Irinel Columbeanu nu o duce foarte bine cu banii, pare-se că fostul om de afaceri a participat la show-ul filmat în Filipine fără să aștepte o remunerație. El a venit de drag să participe alături de o altă echipă în show și pentru a avea o experiență de neuitat.

Discutând despre banii care vor fi încasați la finalul emisiunii, premiul cel mare este de 30.000 de euro, iar echipa care va trece cu brio de toate încercările va fi norocoasa care intră în posesia banilor. Alte vedete ar fi încasat mai mulți bani. De exemplu, Bianca Drăgușanu ar fi încasat 20.000 de euro, pe când Dorian Popa s-ar fi ”scăpat” spunând că Lora ar fi încasat chiar 100.000 de euro pentru a participa la ”Asia Express”.

Irinel Columbeanu a făcut atac de panică în timpul competiției ”Asia Express”

Radu și Abagiu au făcut destăinuiri incredibile în emisiunea ”XNS”  despre experiența trăită de Irinel Columbeanu în emisiunea ”Asia Express”. Pare-se că fostul om de afaceri a făcut și un atac de panică în timpul nopții, după ce s-a ridicat din pat și a vrut să meargă să ia o gură de aer, însă a realizat că era încuiat în casa în care cei trei stăteau peste noapte.

”În timpul nopții, acolo, fiind cumva pe o proprietate a statului, am fost încuiați în interiorul casei. El, la un moment dat, s-a trezit noaptea și a vrut să iasă afară să ia aer. A avut un moment să ia o pauză, era defazat, venise din avion direct la careul nostru. A fost un moment foarte interesant că l-a luat un semi atac de panică. Dar a rezistat, a stat pe marginea patului treaz până dimineața, dar fără să ne deranjeze”, au spus în emisiune.

Publicat: 12 mart. 2020, 10:33 Autor: Andreea Voicu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă