Schimbare radicală începând cu data de 8 februarie! Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că scenariul hibrid nu va mai exista și vor exista trei scenarii stabilite pentru reluarea cursurilor în format fizic, în funcție de evoluția ratei de infectare la nivel local.
Noutatea celor trei scenarii este dată de faptul că în scenariul galben dispare complet varianta de învățământ hibrid, unde clasa era împărțită în două grupe de elevi care făceau, pe rând, școală fizică și online.
„Toți elevii din clasele a VIII-a, a XII-a și a XIII-a sunt în clasă în scenariul galben, s-a renunțat la scenariul hibrid în decizia de astăzi. În galben nu merg cei din clasele V, VI și VI, respectiv IX, X, XI, acești elevi fac ore online. Sistemul hibrid dispare complet. Experiențele din educație mi-au arătat că nu este eficient și mi se pare mai eficient așa. Unul dintre motivele pentru renunțarea la varianta hibrid este acela că profesorilor le e imposibil să aibă grijă de jumătate de elevi în clasă și de cealaltă jumătate în online, în același timp”, a declarat Ministrul Educației la Digi24.
În localitățile care se încadrează în așa-numitul scenariu verde, cu relativ puține cazuri, toate școlile se redeschid fizic, copiii merg la școală.
În localitățile care se încadrează în scenariul galben, adică sunt ceva mai multe cazuri de infectare, lucrurile se schimbă în sensul că merg în continuare la școală, mai exact la grădiniță și la școală, copiii de grădiniță, copiii din ciclul primar, clasele I-IV, și copiii din clasele terminale – VIII, XII, XIII.
În cazul în care localitatea intră în scenariul roșu, continuă pentru un timp să meargă la școală și la grădiniță copiii de grădiniță și de ciclu primar, dar ceilalți nu mai merg la școală, notează digi24.ro.
Atunci când se ajunge cu rata de infectare peste 6, localitatea se carantinează și toată lumea stă acasă, școlile se închid, se merge în online. Decizia finală privind redeschiderea școlilor în 8 februarie se va lua pe data de 2 februarie, a anunțat Klaus Iohannis, într-o declarație de presă susținută joi la Palatul Cotroceni.