Imagini devastatoare! Părintii uneia dintre fetițele ucise în accidentul din Andronache, îngenunchiați de durere în fața IML

Publicat: 01 Mar. 2021, 11:55 Arhiva

Imagini dramatice în urmă cu puțin timp în fața Institutului Național de Medicină Legală. Părinții celor două fete ucise în tragicul accident petrecut sâmbătă în cartierul Andronache din București au venit să ridice trupurile neînsuflețite ale propriilor copii. 

Durere de nedescris, mai ales că familia Raisei, fetița de numai 6 ani, a venit cu mașina cu care au dus-o la spital după accident, pe bachetă încă fiind urme de sânge.

Deși în cursul zilei de duminică părinții îndurerați au fost la IMNL pentru a li se confirma că trupurile fetelor sunt acolo, în această dimineață se pare că s-a descoperit că Mihaela (tânăra de 21 de ani) nu a fost adusă încă de la spitalul Grigore Alexandrescu.

Trupul Raisei a fost luat acasă de către familie în urmă cu puțin timp.

Medicii nu au avut nicio șansă să le salveze pe cele două fete

Fetița de 6 ani și-a pierdut viața înainte de a ajunge la Spitalul Floreasca, iar fata de 21 de ani a fost transportată la Spitalul Grigore Alexandrescu, însă nu a mai putut fi salvată. „A suferit politraume majore, multiple fracturi, TCC, era intubată, ventilată. A făcut stop cardio-respirator când era dusă spre sala de operație și nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul”, a declarat pentru Mediafax purtătorul de cuvânt al Spitalului „Grigore Alexandrescu”, Raluca Alexandru.

După accident, mai multe persoane i-au agresat atât pe femeia de la volan, cât și pe pasager. Martorii spun că șoferița ar fi fost băută și circula cu viteză mare.

„Nu s-a putut stabili dacă femeia aflată la volan consumase bauturi alcoolice, pentru că nu a putut fi testată din cauza unor probleme medicale, dar au fost recoltate probe biologice și va fi urgentată procedura pentru ca luni să fie gata rezultatele”, a declarat purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei, Claudiu Costea.

În acest caz a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, iar ancheta este coordonată de Parchetul Judecătoriei Sector 2.

Publicat: 01 Mar. 2021, 11:55 Arhiva
Pe aceeași temă