Faimosul DJ care scoatea hit-uri pe banda rulanta in Romania avea o multime de vicii. Pana acum.
Geo da Silva s-a pocait! Cel care purta denumirea de „Fabrica de hituri” in urma cu aproximativ 10 ani ascundea un mare secret, fiindca viata lui avea si o latura intunecata.
A reusit mari performante, fiind primul DJ roman care a reusit sa faca cunoscute piesele romanesti si in alte tari din Europa, insa dupa perioada de glorie nu s-a mai auzit nimic de el.
A simtit ca trebuie sa faca o schimbare majora asa ca a luat-o pe calea credintei, apropiindu-se de biserica si inclusiv de Dumnezeu.
„M-am predat lui Dumnezeu, m-am îndepărtat de tot ce-i rău, de viața pe care am dus-o. Sunt de găsit la biserica noastră din Sânandrei, Timișoara, aproape în fiecare zi a săptămânii.
Eram beat, drogat și acoperit de falși în showbiz. Am avut un vis cu Dumnezeu, mi-a vorbit și de atunci s-a schimbat totul. Au fost ani în care credeam că pot să am orice, în care am uitat de Dumnezeu, devenisem arogant.
Aveam popularitate, contracte, bani. Luam microfonul și săreau 5.000 de persoane la îndemnul meu! Dar nu eram deloc fericit. Am trăit înconjurat de tot ce-i rău pe lumea asta, iar pe lângă alcool, au apărut și drogurile în viața mea.
Părea că am de toate și totuși eram din ce în ce mai trist. Îi mulțumesc soției mele că nu s-a depărtat de mine, ea era cea credincioasă. Bunul Dumnezeu m-a salvat, prin puterea Duhului său Sfânt, mi-a vorbit din cartea profetică Isaia.
Eram la o conferință, la Oradea, unde un pastor american, întâlnindu-mă, mi-a zis că invocă harul divinității către mine. «Ce binecuvântare să-mi dai? Eu trăiesc într-o lume de excese, sunt DJ, nu-i loc de așa ceva», i-am zis. Atunci a început lucrarea Domnului.
După un vis, într-o noapte, în care l-am simțit pe Dumnezeu în toată ființa mea, nu mai beau, nu mă mai droghez, m-am lăsat și de țigări. La început, îi uimeam pe toți apropiații, am început să mă confesez, să le spun păcatele mele. Le vorbeam de Dumnezeu și ei credeau că sunt drogat” a spus acesta pentru Libertatea.