Cazul unui barbat care a fost adus de urgenta la spital, fiind in stare grava, a lasat pe toata lumea cu gura cascata. Asta deoarece medicii au fost si ei intr-o dilema foarte mare, atunci cand l-au bagat in sala de operatie.
Totul unde s-a intamplat intr-un spital din Florida, in Statele Unite ale Americii, acolo unde un barbat de 70 ani a fost transportat recent. El era isi pierduse cunostinta si era intr-o coma alcoolica.
Cand erau insa pe punctul sa il salveze pe acesta, medicii de la spitalul University of Miami si-au dat rapid seama ca nu pot face de fapt absolut nimic, atunci cand au vazut un detaliu pe pieptul barbatului.
Pacientul care ar fi putut sa le moara in fata ochilor avea tatuat pe piept mesajul „Nu resuscitati”. In clipa in care a fost gasit, barbatul nu mai putea sa vorbeasca, iar starea lui se inrautatea de la un minut la altul.
Totusi, exista persoane care aleg sa nu fie resuscitate atunci cand ajung pe patul de spital si sunt diagnosticati in stare grava. Dar cum barbatul din Miami era inconstient, nu a putut sa isi exprime aceasta dorinta nici macar pe cale verbala.
Medicii au marturisit ca a fost una dintre cele mai grele decizii pe care au trebuit sa le ia, dar si ca respectivul caz a fost rapid introdus in publicatia „New England Journal of Medicine”.
Desi aveau in fata dorinta explicita a barbatului care ajunsese la spital pentru ca mesajul acestuia de pe piept era unul destul de clar, cadrele medicale au decis totusi sa intervina.
La scurt timp au reluat manevrele de resuscitare si au incercat sa il salveze pe acesta, pentru ca nu ar fi fost etic sa il lasa sa moara in acest fel.
„Noi mereu glumim si spunem ca vom face asta. Multi medici spun ca isi vor tatua pe piept ca nu vor sa fie resuscitati daca li se intampla ceva grav. Dar sa ai chiar in fata ochilor un asemenea caz e cu totul altceva”, a povestit medicul Greg Holt, potrivit independent.co.uk.