Ce fel de terapie folosește Anca Serea pentru a scăpa de problemele de sănătate: ”Medicamentos nu mai funcționa nimic…”

Publicat: 31 ian. 2022, 15:49 Autor: Dora Bazavan Vedete

Pentru Anca Serea problemele de sănătate nu s-au oprit. Frumoasa vedetă, mamă a șase copii, a descoperit însă un remediu care o face să se simtă mai bine și îi ține starea de sănătate sub control. Despre ce este vorba mai exact, Anca a povestit pentru Ciao.ro.

Considerată de mulți o mamă eroină, viața Ancăi Serea nu este deloc atât de simplă pe cât pare din pozele de pe conturile ei de socializare.ea se simte foarte obosită, ba chiar epuizată, așa că a decis să apeleze la terapie.

Oarecum sunt mai ok cu sănătatea. Pentru că am descoperit un acupuncturist care îmi face foarte mult bine și doar datorită lui sunt mai bine. Altfel, iar am avut o cădere de-aia, recent, înainte de Crăciun. Sper să fim cu toții sănătoși, asta îmi doresc! Eu acum fac acupunctură pentru că medicamentos nu mai funcționa nimic. Ei mă suspectau de un fel de burnout și mi-au zis să pun stop la tot”, a mărturisit Anca Serea.

Anca Serea se mută în casă nouă de ziua ei

Dacă până nu demult au ales să locuiască cu familia lor numeroasă într-o casă închiriată din zona Pipera, Adi Sînă și Anca Serea sunt fericiți că și-au cumpărat acum casa lor în care se vor muta, speră ei,  în luna februarie.

Noi ne mutăm în altă casă, probabil că de ziua mea, în februarie, sperăm să fie gata! E în același cartier, doar că noi stăteam cu chirie până acum și ne-am cumpărat casa noastră”, a mai spus Anca Serea pentru Ciao.ro.

E în vacanță la munte cu copiii

Pentru că nu s-au bucurat cum ar fi vrut de o vacanță de iarnă, abia acum Anca Serea este cu cinci dintre copiii ei la munte, la zăpadă. Așa a vrut să scape și de aglomerația de la început de an.

Am pornit cu gașca câteva zile la munte, pentru o mică pauză de la rutină cotidiană. Ne plac foarte mult plimbările la munte, atât iarna, cât și vara, care pe lângă relaxarea garantată, oferă și multe alte beneficii. Astfel, atât noi adulții cât și copiii avem parte de o porție sănătoasă de aer curat, de o doză bună de vitamina D (chiar dacă este iarnă, soarele continuă să strălucească, mai ales la înălțime), precum și de puțină mișcare, care ajută la o sănătate și imunitate mai bună.

Celor mici le place să alerge, să se joace, să exploreze, așa că nu se plictisesc niciodată. Iar în momentele mai liniștite profităm și vizităm cu toții diverse atracții turistice și aflăm informații mai puțin cunoscute. Dacă nu v-ați făcut încă planuri pentru weekend, vă așteptăm la munte! A nins și distracția este în toi! Vă pupăm”, a postat Anca Serea în acest weekend de la munte.

 

Publicat: 31 ian. 2022, 15:49 Autor: Dora Bazavan Vedete
Am terminat Facultatea de Filosofie și Jurnalism din cadrul Universității "Spiru Haret" și mi-am dorit întotdeauna să profesez în acest…...
Pe aceeași temă