Filme noi în cinema săptămâna 9-15 septembrie 2019: Cele mai așteptate filme ale toamnei

Publicat: 09 sept. 2019, 08:00 Autor: alina.serea Life
Filme noi în cinema săptămâna 9-15 septembrie 2019: Cele mai așteptate filme ale toamnei

Filme noi în cinema, în săptămâna 9-15 septembrie 2019. Zilele acestea, au premiera în cinematografe nu mai puțin de cinci filme așteptate cu nerăbdare de publicul cinefil.

 

Filme noi 9-15 septembrie 2019. Nicole Kidman in Iluzia Libertatii
Nicole Kidman joaca in The Goldfinch- Iluzia Libertatii, unul dintre filmele noi din cinema, in saptamana 9-15 septembrie

În săptămâna 9-15 septembrie  2019 se anunță lansarea celor mai așteptate filme ale acestui început de toamnă. Sunt filme noi, cu o distribuție de excepție, printre ele numărându-se și La Gomera, pelicula cu care România speră măcar o nominalizare la premiile Oscar 2020.

Filme noi 9-15  septembrie 2019 – The Goldfinch: Iluzia Libertăţii

Drama The Goldfinch: Iluzia Libertăţii, cu Nicole Kidman în rol principal, va avea premiera și va rula începând din 13 septembrie în cinematografele româneşti.
Filmul este o ecranizare a romanului lui Donna Tartt, premiat cu Pulitzer şi medalia de excelenţă „Andrew Carnegie” pentru ficţiune. Este regizat de John Crowley, iar din distribuţie mai fac parte Finn Wolfhard, Ashleigh Cummings, Sarah Paulson, Ansel Elgort şi Luke Wilson.

Theodore Decker avea 13 ani când mama lui a murit în urma unui atentat cu bombă din Muzeul de Artă Metropolitan. Tragedia a schimbat complet cursul vieţii lui şi l-a trimis pe un drum încărcat cu durere şi vinovăţie, redescoperire, căinţă şi chiar iubire. Prin toate acestea, de-a lungul anilor, după ce a fost adoptat de o familie înstărită, el a păstrat o singură piesă din acea zi – un tablou cu o pasăre mică legată de colivia ei. „Sticletele”.

Filme noi 9-15  septembrie 2019 – La Gomera

La Gomera”, care a avut premiera mondială în competiția de anul acesta a Festivalului de la Cannes, este propunerea României pentru o nominalizare la categoria „cel mai bun lungmetraj internaţional” a Premiilor Oscar 2020.

Filmul îi are în distribuție pe Vlad Ivanov, Catrinel Marlon (Menghia), Rodica Lazăr, Sabin Tambrea, Julieta Szönyi, George Piştereanu, István Teglas, Agustí Villaronga, Cristobal Pinto şi Antonio Buíl.

„La Gomera” se numără și între „cele mai captivante 29 de noi lungmetraje noi” selectate în New York Film Festival, alături de pelicule semnate de Martin Scorsese, Pedro Almodovar, Edward Norton, Arnaud Desplechin și Agnes Varda

Filme noi 9-15  septembrie 2019 – Downton Abbey

Downton Abbey este un film din 2019, scris de Julian Fellowes și regizat de Michael Engler. Este o continuare a seriei de televiziune cu același nume, creată de Fellowes, care a rulat pe ITV din 2010 până în 2015.
Acțiunea se petrece în timp ce familia Crawley se pregătește pentru cel mai special eveniment din existența lor: vizita reginei.

Filme noi 9-15  septembrie 2019 – Remélem legközelebb sikerül meghalnod 🙂 – Sper să mori data viitoare 🙂

Filmul Sper să mori data viitoare 🙂 prezintă povestea tensionată a unei iubiri care se transformă în hărțuială online. Eszter se străduiește să treacă prin încercările adolescenței sprijinându-se pe lumea benzilor desenate japoneze. Îi observă pe colegi dintr-o perspectivă exterioară, în timp ce profesorul de engleză îi acordă o atenție specială. În ziua în care acest profesor pleacă de la școală pe neașteptate, Eszter simte că începe să-și piardă echilibrul. Inevitabil, aceasta se confruntă cu adolescenții, cu vanitatea lor și cu propriile sale sentimente incoerente.

Filme noi 9-15  septembrie 2019 – Trouble – O belea de cățel

În aceeaşi zi va avea loc şi lansarea în cinematografe a animaţiei O belea de căţel/ Trouble, în varianta dublată în limba română. Filmul se anunță a fi o surpriză pentru publicul de toate vârstele, însă cei care se vor bucura cel mai mult de această premieră, cu siguranță, vor fi copiii.

Vezi și: Filme noi în cinema săptămâna 2-8 septembrie 2019 pe care încă le poți vedea

Publicat: 09 sept. 2019, 08:00 Autor: alina.serea Life
Pe aceeași temă