Femeie declarată moartă, chiar dacă este în viață. A avut un șoc când a realizat ce se întâmplă

Publicat: 11 nov. 2019, 12:07 Autor: Simona Life
Femeie declarată moartă, chiar dacă este în viață. A avut un șoc când a realizat ce se întâmplă

Femeia s-a dus să cumpere medicamente de la o farmacie atunci când cardul bancar i-a fost respins.

Femeie declarată moartă, chiar dacă este în viață. În acel moment a ştiut imediat că ceva nu este în regulă, având în vedere că în urmă cu doar trei luni i-a fost emis cardul.

Sherry Ellis, o femeie în vârstă de 73 de ani din Texas, Statele Unite, s-a dus la bancă, iar după zeci de telefoane femeia a aflat că fusese declarată moartă de către Administraţia de Securitate Socială.

Femeie declarată moartă, chiar dacă este în viață

Femeie declarată moartă, chiar dacă este în viață

„Cu acest card bancar respins peste tot, nu pot cumpăra benzină, nu pot extrage bani pentru mâncare, nu pot face nimic. Nu ştiu cât timp am fost moartă până când am aflat”, a spus femeia pentru CNN.

Cazurile de genul pot duce la stoparea ajutorului social şi pot cauza „stres şi dificultăţi financiare severe” pentru persoanele precum Ellis. Femeia a spus că planul de asigurare medicală şi ajutorul social au fost suspendate temporar.

Ellis are nevoie de 10 tipuri de medicamente diferite pentru tensiune, pentru boli ale inimii şi ale stomacului care pot ajunge la costuri de 1.400 de dolari fără asigurarea medicală.

„Cei de la asigurarea medicală mi-au spus că nu pot face nimic pentru mine până când nu sunt înviată de către autorităţi. Pentru restul lumii eşti mort, dar nu eşti cu adevărat mort. Este deprimant”, a mai spus femeia.

Soţul acesteia, Brian Ellis, a spus jurnaliştilor că el şi cu soţia lui trăiesc de la un salariu la altul: „A fost o luptă… nu avem destul bani, depindem de salariu”, a declarat bărbatul.

Sursa: Mediafax

Publicat: 11 nov. 2019, 12:07 Autor: Simona Life
Pe aceeași temă
×