EXCLUSIV | Maria Lungu de la Survivor 2023: „Trebuie să vă bucurați de fiecare lingură, hârtie de WC, toaletă pe care o aveți în casă”

Publicat: 29 ian. 2023, 20:16 Autor: Grigoriev Gabriela Vedete

Maria Lungu de la Survivor 2023 spune că experiența în Dominicană, de două săptămâni, a fost una din care a învățat multe lucruri.

Maria Lungu de la Survivor 2023 a rezistat două săptămâni în Dominicană, la competiție! Ea a făcut parte din echipa Războinicilor, un trib deloc unit, după spusele ei.

Sportiva spune telespectatorii Survivor 2023, emisiune ce se difuzează luni, marți și miercuri, de la 20.30, la Pro TV, vor avea parte de mare surprize după eliminarea ei.

Maria Lungu de la Survivor 2023: „In spatele acestui chip de înger și de domnișoară se poate afla și o tigroaică”

Ai rezistat două săptămâni în competiție. Care a fost cel mai greu moment pentru tine?

Am avut un parcurs nu foarte lung, două săptămâni, dar din punctul meu de vedere productiv. Nu cred că am avut greutăți acolo. Cred că cea mai grea a fost toaleta. Sunt o femeie care se adaptează foarte ușor lucrurilor, sunt foarte flexibilă și chiar dacă înainte să intru în competiție foarte multă lume spunea că o să ajung acolo și nu o să mă descurc, am dovedit că nu este așa și că în spatele acestui chip de înger și de domnișoară se poate afla și o tigroaică, care se descurcă în junglă mai bine decât acasă, în confortul ei.

Ce ai simțit când echipa te-a nominalizat pentru eliminare?

Am simțit frică, dar nu la mine, ci la ei. Teamă. Am simțit invidie. La un moment dat, chiar Robert a spus că vrea să plece Gheboasă din competiție pentru că el ar fi singurul lui adversar. Ei, de fapt, voiau să înlăture persoanele care, în capul lor, au foarte multă susținere. În mintea lor, eu eram foarte inteligentă și aveam foarte multă susținere. Și eu în capul meu, dar se pare că nu a fost așa. Aia cu inteligența rămâne oricum, dar cu susținerea… (râde). Oricum, cred că lumea de acasă a realizat și toți au înțeles și ei greșeala, pentru că s-au bazat unul pe altul și până la urmă nu a fost nimeni.

„Nu pot să spun că am simțit frustrare”

Nu pot să spun că am simțit frustrare, pentru că eram împăcată și știam că o să fiu nominalizată. Nu erau o surpriză voturile pentru mine, pentru că le-am mâncat creierul dimineața, amiaza și seara. Ce m-a deranjat cel mai mult a fost faptul că ei erau în turmă, vorbeau în turmă. Dacă începeam o discuție cu cineva, se activau încă vreo 3 pe lângă. Dacă era să îi iau pe rând, pe fiecare în parte, nu mai era loc de discuție, nu făcea față niciunul de acolo.

Cu cine te-ai înțeles cel mai bine din tribul tău și de cine te bucuri că ai scăpat?

Cel mai bine m-am înțeles cu Dan. Mi se pare că este un om extraordinar. Are un suflet super mare și omul este pe treaba lui, dar și Dan, la final, după ce a spus domnul Dan că plec și i-a cerut părerea, a spus că mă înțelege, a găsit limbă comună, dar tot a accentuat că susține echipa, să nu cumva să lase vreun loc de interpretare.

A fost foarte inteligent din punctul acesta de vedere. Cam toți erau așa, chiar și cei cu care mă înțelegeam spuneau că mă înțeleg și că nu au nicio problemă cu mine, dar la final susțineau echipa. Că tot spuneam eu de efectul de turmă… le era frică să nu se dezbine bisericuța. În curând, o să vedem mai mult bisericuțe.

Maria Lungu, despre experiența Survivor 2023: „Eu nu apreciam lucrurile de care mă bucur în fiecare zi”

Simți că ai învățat ceva din această experiență?

Din această experiență am învățat extrem, extrem… enorm de multe. Eu nu apreciam lucrurile de care mă bucur în fiecare zi. Aceste lucruri mi-au dat o lecție, pentru că nu apreciam nici confortul pe care îl aveam, îl luam ca atare. Nu trebuie luat ca atare! Trebuie să vă bucurați de fiecare lingură, hârtie de WC, toaletă pe care o aveți în casă. Toate acestea sunt importante în viața noastră și ne fac să ne simțim mai bine. Am învățat să apreciez lucrurile cărora nu le dădeam importanță.

Ce sfat le-ai da colegilor tăi care continuă competiția, dacă ai putea?

Eu le-am dat sfaturi două săptămâni de zile, dar nu m-au băgat în seamă. O să mă bage în seamă de abia acum, după ce am plecat eu de acolo, că așa se face… apreciezi după ce pierzi.

Maria, mesaj pentru colegii Războinici: „Faimoșii s-au bucurat de plecarea Mariei fiindcă o să vă bată de o să vă rupă”

Sfatul meu este să nu mai fie atât de naivi. Când se bucură Faimoșii, ei cred că se bucură pentru ei, asta mi s-a părut cea mai tare fază. Odată, cineva de acolo a zis la un moment dat: „Până și Faimoșii s-au bucurat de plecarea Mariei”. Da, Faimoșii s-au bucurat de plecarea Mariei fiindcă o să vă bată de o să vă rupă, de asta s-au bucurat Faimoșii!

Sursa foto: PRO TV

Publicat: 29 ian. 2023, 20:16 Autor: Grigoriev Gabriela Vedete
Gabriela Grigoriev este reporter special pe zona de Lifestyle la CIAO.RO, care face parte din Grupul de presa GMN. A…...
Pe aceeași temă