EXCLUSIV| Andi Vasluianu, despre teatru și coronavirus: „Au mai fost cazuri când s-au oprit teatre, cazuri mai grave, de exemplu, al 2-lea Război Mondial, dar tot a pornit treaba”

În interviul exclusiv pentru Ciao.ro, Andi Vasluianu ne-a mărturisit cât este de precaut în ceea ce privește acest virus necruțător, peste care este convins că vom trece cu bine. Cum a gestionat actorul această perioadă și dacă l-a afectat sau nu, aflați imediat!

Cum e “Profu” Andi Vasluianu? Cât de mult îți place rolul pe care îl ai în serialul de la ProTV?

Eu m-am apropiat de rol, mi-a fost dragă povestea personajului, este un personaj care are și el niște probleme, chiar din perioada liceului. De fapt, cred că niciun om nu e lipsit de probleme. Atrăgătoare este bucuria lui de a fi acolo, de a face lucrurile. Nu poate sa trăiască fără să-i ajute pe copii. Sunt foarte mulți oameni dedicați meseriei lor, iar cei din jur, chiar și cei din familie câteodată, nu-i înțeleg. E foarte greu să nu-ți placă genul ăsta de rol pentru că e plin de bucurie, de viață. Vrea să trăiască cu totul.

Ce amintiri ai din vremea școlii? Ai fost un elev dificil?

N-am fost nici prea cuminte, nici rebel. Am fost normal, un elev de 7-8, nu m-am omorât după carte. Îmi plăcea sportul foarte mult, eram în echipa de foltbal a școlii generale.

Cum s-a protejat Andi Vasluianu, pe timp de pandemie, de riscul îmbolnăvirii cu Coronavirus și cum o face în continuare?

Ca toată lumea, am respectat și respect măsurile de protecție.

Te-ai simțit vreodată în pericol, mai expus?

Am avut 2 episoade când am crezut că m-am îmbolnăvit. Au fost momente când, poate, am stat mai mult la televizor și simțeam că o iau razna, dar m-am relaxat pe parcurs. Eu sunt atent, prevăzător, port mască, respect măsurile, dar urăsc extremele. Adică nu mă duc nici într-o parte, nici în alta.

Cum privesti tu această pandemie?

Cu cât mai multă limpezime și claritate. Întâmplarea face, și bine face, că soția mea lucrează în sistemul medical și aflu mai multe lucruri de la ea, științific vorbind, iar din punctul ăsta de vedere am toate datele, dar sunt pentru decență. Evident, port mască pentru că știu că-l protejez pe cel de lângă mine, sunt atent la lucrurile astea. Pentru mine pandemia este cu adevărat periculoasă și de asta trebuie să fim atenți. Diferă de la om la om, eu pot să n-am nimic, iar cel de lângă mine să moară. Din punctul acesta de vedere, nu tratez lucrurile cu superficialitate. În altă ordine de idei, știu că de multe ori virusul se poate lua dacă stai la o anumită distanță, nu te protejezi și tot așa. De exemplu, pentru noi actorii e greu dacă nu suntem testați (cum am cerut de atâtea ori sau să fim vaccinați) pentru că jucăm pe scenă. A trebuit de multe ori să căutăm noi teste, să aducem, nu s-a mișcat cineva. Acum, încet, încet au început să se gândească și la noi.

Cât de mult crezi că se va schimba lumea spectacolului de-acum încolo? Voi, actorii, ați fost destul de afectați din cauza faptului că nu ați jucat aproape un an de zile…

Au mai fost cazuri când s-au oprit teatre, cazuri mai grave, de exemplu, al 2-lea Război Mondial, dar tot a pornit treaba, nu cred că asta oprește. Doamne ajută că trăim într-o epocă în care medicina a evoluat atât de mult, astfel încât să poată stăpâni această maladie. Eu sunt convins că se va trece peste asta, hai să nu o luăm razna că sunt mult mai multe probleme în lume. Însă vreau să fiu bine înțeles: evident că este groaznic ceea ce se întâmplă.

Există vreun rol pe care nu îți place cum l-ai jucat? Cât de exigent ești cu tine în acest sens?

Toate. Am momente bune, dar mai am mult de muncă. La teatru poți să stai să repeți și chiar dacă nu-ți iese ceva azi, zici că lasă, faci la spectacolul viitor, te gândești că mai ai șanse de revenire. În schimb, la film nu mai ai nicio șansă, o lași la mâna regizorului. Dacă aș avea șanse mai multe, aș reface totul – e adevărat că nu e bine nici așa, sunt atât de nemulțumit încât e posibil să nu-mi placă niciodată. Până la urmă, știu că lucrurile astea s-ar putea să fie doar în capul meu. Am și momente care îmi plac foarte mult, pe care nu le-aș schimba. În esență, meseria asta e atât de subiectivă încât nu poți să spui dacă e bine sau rău. E bine pentru mine și prost pentru tine. Niciodată nu ajungi să zici gata, aia e.

Ai fost tâmplar, brutar, ai făcut liceul la seral.. Cât de mult te-au ajutat aceste experiențe în job-ul tău ca actor?

Enorm. Și nu neapărat experiența meseriei, cât m-au ajutat foarte tare oamenii, întâlnirile cu ei mi s-au părut fabuloase. Undeva înăuntrul meu s-au așezat toți cei pe care i-am întâlnit – asta este frumusețea mersului acasă la om (atunci când eram tâmplar, de exemplu) – îl vezi în mediul lui, vezi tot ce se întâmplă și e foarte interesant. Pe parcurs, mi-am dat seama cât de mult m-a ajutat că i-am întâlnit pe acei oameni.

Ce nu știm încă despre tine?

Ce nu știu nici eu.

Dacă ar fi să o iei de la capăt, tot actor te-ai face? De ce?

Da, așa cred. Dar eu știu, dacă aș avea alte întâlniri poate că nu. Dar privind așa, superficial, aș zice da, dar e foarte complicat să zic cum ar fi. E un joc al imaginație, nu al realității.

Ca actor, ai regrete? Dar ca om?

Nu.. cred că singurul regret dacă vrei, dar nu e un regret, pentru că am muncit mult după aceea, este că poate mi-ar fi plăcut să fiu mai atent la școală, dar am recuperat după. În rest, nu am probleme. Știu că greșesc, știu că o dau de gard, dar mă ridic și merg mai departe. Asta e, suntem oameni.

Ce te-a ținut până acum în România? Ai fost vreodată tentat să pleci din țara ta și să te muți definitiv de aici?

Cred că atunci când eram mai puști, când pleca cam toată lumea, la începutul anilor `90 așa, dar, pe urmă, când m-am apucat de meseria asta, nu. Chiar și dacă aș face meseria asta în afara țării, tot m-aș întoarce aici, acasă.

Cum e Andi Vasluianu ca tătic?

Bine.. cu bune și rele, ca orice tătic, de altfel. Am momente în care nu-mi place că mă grăbesc să trag concluzii, dar sunt și momente în care sunt înțelegător, răbdător. Pendulez între astea 2, dar o fac din limitele ființei mele.

Ce nu le-ai refuza niciodatăcopiilor tăi?

Întrebarea e ce le-aș refuza? Aș face orice să aibă tot ce-și doresc, dar i-aș îndemna să aibă experiențele lor proprii – asta mi-ar plăcea, să trăiască și să vadă ei lucrurile.