Elena Ionescu, câștigătoarea de la Survivor România, și-a făcut schimbări estetice! Vedeta și-a mărit sânii

Publicat: 25 aug. 2020, 10:38 Autor: Andreea Voicu Vedete

Elena Ionescu, cea care a fost concurentă la Survivor România, emisiune de pe Kanal D, și care a câștigat 250.000 de lei, și-a mărit sânii.

Vedeta, membră ex-Mandinga, a luat decizia de a-și îmbunătăți aspectul bustului, astfel că și-a făcut o operație estetică pentru mărirea acestuia. Așa cum mărturisește și ea, nu a apelat la modalitatea clasică de a mări sânii, adică prin introducerea de silicon, ci prin alt fel.

„A fost cea mai bună alegere pe care am făcut-o pentru mine, după o naştere, când sânii nu mai au acelaşi tonus ca înainte. Mă simt foarte bine, sunt foarte mulţumită şi mi-am recăpătat încrederea în mine. Mi-a dat mult curaj inclusiv cu felul în care am aflat despre această intervenţie şi m-am simţit foarte bine, nu am avut nici un fel de durere sau recuperare.

Am să le arăt tuturor care e starea mea după această intervenţie în următoarea perioadă, mai ales că încep un nou show de televiziune, „Mămici de pitici cu lipici” la Antena 1. După a doua zi am început filmările, deci corpul şi-a revenit instant, n-am avut dureri aşa cum mă aşteptam sau cum mi se spusese”, a mărturisit ea, arată Cancan.

Cum e viața de după competiția Survivor România

Elena Ionescu a mărturist pentru CIAO.RO că participarea sa în competiția Survivor România a însemnat foarte mult, a depus foarte mult efort și s-a dedicat în totalitate probelor pe care le-a avut de făcut. De asemenea, a vorbit și despre viața personală, ce s-a schimbat și ce a rămas la fel.

”Nu a fost nici timpul necesar și nici nu mi-am dorit foarte tare să mă implic într-o relație, imediat după divorț. Am considerat că trebuie să îmi aloc timp mie și copilașului meu, să mă stabilizez eu, emoțional, fizic, financiar. Am încercat să îmi creez niște priorități, în acest moment copilul fiind pe primul plan. Apoi, Dumnezeu le va așeza pe toate. Nu merg pe ideea că trebuie să ai neapărat pe cineva lângă tine, dacă asta nu vine natural. Așa că dacă este să se întâmple să mă îndrăgostesc sau să întâlnesc perechea potrivită cu siguranță nu mă voi da deoparte”, a spus ea pentru Ciao.ro.

Publicat: 25 aug. 2020, 10:38 Autor: Andreea Voicu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă