Elena Ionescu, învingătoarea de la Survivor, s-a decis pe ce va cheltui cei 250.000 de lei: ”După 15 ani de stat cu chirie în București…”

Publicat: 05 iun. 2020, 19:11 Autor: Maria Apostol Vedete

Timp de 4 luni a stat departe de cel mai important bărbat din viața ei, fiul ei, Răzvănel, dar s-a întors acasă învingătoare, cu titlul de „Survivor România”! Elena Ionescu este fericită și liniștită acum. Are bani să își cumpere o casă în care să locuiască cu băiețelul ei, a câștigat mai multă încredere în ea și a reușit astfel să treacă mai ușor peste divorțul care i-a lăsat un gust amar. Iată ce spune despre evenimentele din viața ei și despre faptul că a câștigat Survivor, exclusiv pentru Ciao.ro.

Reporter: Elena,  te așteptai să câștigi Survivor România? Cât de mult îți doreai acest lucru?

În acest moment sunt fericită și împlinită pentru că am câștigat Survivor România. Nu mă așteptăm să câștig pentru că a fost o competiție foarte grea, cu foarte multe obstacole, trăiri, sentimente neașteptate. Orice om cred își dorește ca, în momentul în care ajunge să trăiască astfel de experiențe, să treacă cu bine peste ele și să devină Survivor.

Ce ți s-a părut cel mai greu în toată această competiție? Care a fost practic cel mai greu moment de la Survivor pentru tine?

Cel mai greu mi-a fost atunci când propria mea echipa nu mă agrea și, practic, nu știam dacă locul meu mai este acolo. Încercam să lupt, să demonstrez că eu îmi doresc o unitate. Mi-a fost greu când toate acestea s-au adunat și îmi era foarte dor și de cel mic, de copilul meu.

Cu cine te-ai înțeles cel mai bine?

Inițial, m-am înțeles foarte bine cu toată lumea. Apoi au intervenit strategiile, s-a instalat foamea; au apărut nemulțumirile, tensiunile. Am rămas în bune relații cu Sonny Flame, Raul, dar și toți Războinicii.

Și cu cine nu te-ai suportat deloc?

Deși la început m-am înțeles bine cu toată lumea, în timp lucrurile nu au mai stat așa. Cred că s-a văzut și pe TV că nu a existat o prietenie cu Bogdan, Mihai, Ruby, Grațiela și Lino.

S-a scris despre apropierea neașteptată dintre tine și Emanuel  Neagu de la Survivor! A fost sau nu o idilă secretă? Veți ține legătura și după acest reality show?

A existat doar prietenie între noi, a fost o înțelegere foarte bună între noi. Emanuel este un băiat foarte respectuos, cu bun simt. Într-adevăr, cu Războinicii m-am înțeles foarte bine și am simțit simpatia lui Emanuel. Tot timpul am făcut glume pe această temă, dar nu acesta a fost scopul meu acolo. Nu a existat niciun fel de idilă, este doar o prietenie care va dura.

Ce ți-a plăcut cel mai mult la Emanuel?

Este foarte respectuos, cu bun simt, un om corect care a demonstrat asta și în strategiile pe care le făceau Faimoșii, când s-a făcut unificarea. Când observa niște lucruri venea și le spunea pe față. Ceea ce mi-a demonstrat că are un caracter foarte frumos.

Cum ți-ai învins dorul de băiețelul tău, Răzvănel? Au fost 4 luni în care ai stat departe de el!

M-am gândit foarte mult la el, Răzvan mi-a dat putere, pe timpul competiție m-am gândit în permanență pentru ce sunt acolo, mi-ar plăcea ca el să fie foarte mândru de mine după tot acest timp, să rămână cu o amintire frumoasă; să își aducă aminte ce făcea mama lui când el avea un anișor.

Cum a fost revederea?

Foarte emoționantă! Inițial nu a înțeles foarte bine ce se întâmplă, după care, după ce am început să vorbesc cu el, să îl iau în brațe, s-a lipit de mine. Acum suntem nedespărțiți, ca înainte de plecare. Este foarte apropiat de mine și trăim momente foarte frumoase. Este clar că după trecerea timpului nu m-a uitat, sângele apă nu se face.

Cine te-a susținut cel mai mult de acasă? Am văzut că părinții tăi ți-au fost alături!

Părinții m-au susținut, au avut emoții mari pentru mine, au avut grijă de Răzvanel; și nu este ușor atunci când preiei toate atribuțiile și responsabilitățile când rămâi cu un bebeluș. M-au ajutat foarte mult. Dar, de asemenea, m-au susținut foarte mulți oameni pe care nici măcar nu ii cunosc și în fața cărora mă înclin. Ei m-au votat să rămân în competiție, ei au fost alături de mine și în finală. Datorită lor sunt acum fericită! Și le mulțumesc din tot sufletul.

Nu ți-ai refăcut viața după divorț! Te-ai dedicat în exclusivitate fiului tău! Cum ai reușit? Nu simți nevoia totuși să ai o parte masculină alături?

Nu a fost nici timpul necesar și nici nu mi-am dorit foarte tare să mă implic într-o relație, imediat după divorț. Am considerat că trebuie să îmi aloc timp mie și copilașului meu, să mă stabilizez eu, emoțional, fizic, financiar. Am încercat să îmi creez niște priorități, în acest moment copilul fiind pe primul plan. Apoi, Dumnezeu le va așeza pe toate. Nu merg pe ideea că trebuie să ai neapărat pe cineva lângă tine, dacă asta nu vine natural. Așa  că dacă este să se întâmple să mă îndrăgostesc sau să întâlnesc perechea potrivită cu siguranță nu mă voi da deoparte.

Mai ții legătura cu tatăl copilului tău? Cum v-ați împărțit sarcinile pentru creșterea copilului?

Ținem legătura, dar puțin. Până la urmă, probabil că așa este mai bine momentan.

Cum arată în viziunea ta o învingătoare? Cum îți place să te descrii acum că ești o adevărată Survivor?

Mi-am depășit limitele, sunt o luptătoare. De când am ajuns în țară am aflat că mi se spunea Xena, ceea ce însemnă că oamenii m-au văzut ca fiind puternică.

Te-a ajutat Survivor să treci mai ușor peste trauma divorțului? Te-ai regăsit în această perioadă?

Acest show a venit exact când am avut nevoie, m-a ajutat foarte mult să mă reinventez. Așa cum spun eu, m-am dus într-o altă Galaxie, parcă am trăit într-o altă lume. Mi-a făcut foarte mult bine, m-a întărit, mi-a dat de înțeles ceea ce este mai important în viața asta și motivul pentru care trebuie să lupt cu orice preț.

Ce vei face cu banii câștigați la Survivor, premiul în valoare de 250.000 de lei? Îi vei cumpăra ceva anume fiului tău sau îi vei investi în educația lui?

De 15 ani am stat în București cu chirie, îmi doresc să îmi cumpăr o căsuță sau un apartament pentru mine și băiețelul meu. Vreau să îi ofer tot ce are el nevoie, să investesc în educația lui.

Spuneai că te-ai îngrășat în timpul competiției. Câte kilograme ai luat în plus și care a fost cauza?

Da, m-am îngrășat aproximativ 6 kilograme, am avut o problemă hormonală.

Ce ți-a lipsit cel mai mult de acasă în timpul competiției din Republica Dominicană?

Clar, familia mi-a lipsit enorm. Nu pot să spun că mi-a lipsit fizic ceva, nu am simțit nevoie de absolut nimic. Și mi-ar fi plăcut să avem o baie și să putem face duș.

Publicat: 05 iun. 2020, 19:11 Autor: Maria Apostol Vedete
Pe aceeași temă