Ducii de Sussex nu vor să facă public certificatul de naştere al fiului lor

Publicat: 12 mai 2019, 13:52 Autor: Simona Vedete

Harry şi Meghan de Sussex refuză încalcă o altă tradiţie regală, iar lumea este confuză.

Ducii de Sussex nu vor să facă public certificatul de naştere al fiului lor. Documentul, în care se precizează locul naşterii lui Archie Harrison Mountbatten-Windsor, va fi înregistrat la un oficiu de stare civilă din Windsor, dar nu va fi făcut public, spre dezamăgirea oamenilor.

Pe de altă parte, ducii William şi Catherine de Cambridge au făcut publice certificatele de naştere ale celor trei copii ai lor – prinţii George şi Louis şi prinţesa Charlotte.

Ducii de Sussex nu vor să facă public certificatul de naştere al fiului lor

Tatal lui Meghan Markle nu trebuie sa stea langa Archie

Ducesa Meghan şi prinţul Harry sunt estrem de hotărâţi să păstreze informaţiile despre naşterea primului lor copil confidențiale.

Documentul prin care se anunța venirea pe lume a copilului – afișat în fața palatului Buckingham, reședința oficială a reginei Elizabeth a II-a, potrivit tradiției – a fost semnat de monarh în persoană și nu de medicii care au asistat la naștere.

Astfel că nu se știe deocamdată unde a născut ducesa, se știe doar că prințul Harry a asistat la venirea pe lume a fiului său, însă există zvonuri că Meghan a fost internată în Spitalul Portland din Londra. Tatal lui Meghan Markle nu trebuie sa stea langa Archie

De-a lungul anilor, acest spital a fost preferat de vedete precum actrița Liz Hurley, Jools Oliver, soția maestrului bucătar Jamie Oliver, și de ducesa Sarah de York. Saloanele VIP pentru mamă și copil din acest spital costă aproximativ 37.000 de dolari pe noapte.

Primul copil al ducilor de Sussex a fost prezentat publicului la două zile după naștere, într-o întâlnire cu presa care a avut loc la castelul Windsor, spre deliciul tuturor. Jurnalist, CONCEDIAT din cauza bebelusului regal

Archie Harrison este cel de-al optulea strănepot al reginei Elizabeth a II-a a Marii Britanii este al șaptelea în ordinea succesiunii la tron.

Publicat: 12 mai 2019, 13:52 Autor: Simona Vedete
Pe aceeași temă
×