Drama de neînchipuit! Cum a descoperit un adolescent că cel mai bun prieten al său i-a ucis mama

Publicat: 31 mai 2021, 14:32 Autor: Elena Arhiva
Drama de neînchipuit! Cum a descoperit un adolescent că cel mai bun prieten al său i-a ucis mama

Drama de nedescris pentru un adolescent din Kansas! Acesta a fost devastat când a aflat că cel mai bun prieten este acuzat că i-a ucis mama!

Dillon Jay, 16 ani, și-a descoperit mama, Hester Workman, 48 de ani, moartă în casa lor din Topeka, când s-a întors acasă, pe data de 24 aprilie, și a sunat la poliție. Prietenul lui cel mai bun, Amadeus Courage Ballou-Meyer, tot de 16 ani, a venit atunci ca să-l consoleze și încurajeze pe Dillon după tragedie.

„M-a îmbrățișat și mi-a spus că nu-și poate imagina cum este să pierzi un părinte”, a declarat Dillon pentru KSNT, citat de Independent.

Însă, câteva zile mai târziu, în timp ce se uita la filmările camerelor de securitate din ziua crimei, Dillon Jay l-a văzut pe Ballou-Meyer ieșind din casa lui cu o bată de baseball în mână. „Omul ăsta a venit la mine acasă trei zile pe săptămână, luni de zile la rând”, și-a descris Dillon relația cu principalul suspect.

Amadeus Courage Ballou-Meyer a fost arestat și acuzat de crimă. Avocatul lui a cerut să fie cercetat în stare de libertate, pe motiv că ar avea probleme de sănătate mintală, însă procurorii s-au opus, iar judecătorul Darian Dernovish s-a pronunțat în favoarea acuzării, scrie digi24.ro.

Ballou-Meyer va fi judecat ca adult și va avea următoarea audiere pe data de 28 iunie.

Sursa foto: Pexels.com

Publicat: 31 mai 2021, 14:32 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă