Doliu la Casa Regală. Regina Elisabeta a II-a a pierdut o ființă dragă

Publicat: 06 dec. 2020, 11:34 Autor: Andreea Voicu Vedete

Este doliu la Casa Regală, după ce Regina Elisabeta a II-a a pierdut o ființă dragă. Este vorba despre unul dintre câinii preferați ai acesteia.

Este o zi tristă în Familia Regală, după ce una dintre ființele dragi s-a stins din viață. Unul dintre cei doi patrupezi ai Reginei Elisabeta a II-a a murit, iar oamenii de la Castelul Windsor sunt triști. Cățelușul, care a primit numele de Vulcan, a fost adoptat de Regina Elisabeta când era extrem de mic. Acum, Regina Elisabeta a rămas doar cu un cățeluș pe nume Candy, arată Cancan.

Regina Elisabeta a mai pierdut un cățeluș în urmă cu doi ani, un corgi pe nume Susan. De asemenea, nu toți știu faptul că în luna de miere cu Prințul Philip, cei doi au fost acompaniați de un cățel, semn că Regina Elisabeta este o mare iubitoare de animale.

Regina Elisabeta a fost încoronată la 2 iunie 1953

Prinţesa Elisabeta s-a căsătorit cu prinţul Philip Mountbatten, fiul prinţului Andrew al Greciei, care a efectuat serviciul militar în Marina Britanică. Ceremonia a avut loc la 20 noiembrie 1947, la Westminster Abbey din Londra, conform www.royal.uk. Prinţul Philip a devenit, în urma căsătoriei, duce de Edinburgh. Cei doi au patru copii: prinţul Charles de Wales, moştenitorul tronului (14 noiembrie 1948), prinţesa Anne (1950), prinţul Andrew (1960) şi prinţul Edward (1964).

Regele George al VI-lea a murit la 6 februarie 1952, iar Elisabeta a fost proclamată suverană a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, sub numele de Elisabeta a II-a.

Sursă foto: capturi video youtube

Publicat: 06 dec. 2020, 11:34 Autor: Andreea Voicu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă