Prințul Philip a fost externat din spital, după ce a fost operat pe inimă

Publicat: 16 mart. 2021, 14:39 Autor: Andreea Voicu Vedete

Un nou anunț în legătură cu starea de sănătate a Prințului Philip. Soțul Reginei Elisabeta a II-a a fost externat după o lună din spital. Acesta a fost operat recent pe inimă.

Prințul Philip a fost externat din spital după mai bine de o lună. Soțul Reginei Elisabeta a II-a a fost operat pe inimă, după ce spre sfârșitul iernii a ajuns preventiv în mâinile medicilor din cauza unor probleme cardiace. Bărbatul în vârstă de 99 de ani a fost internat în spital în data de 16 februarie 2021, pentru că a acuzat stări de rău. Timp de 28 de nopți s-a aflat în grija medicilor, arată Digi24.

Prințul Philip a fost operat pe inimă

Reprezentanții de la Palatul Buckingham au anunțat faptul că soțul Reginei Elisabeta a II-a este nevoit să mai rămână câteva zile în spital, sub atenția medicilor, după ce a fost operat pe inimă. Prințul Philip ”va rămâne în spital mai multe zile pentru îngrijiri, să se odihnească şi să se recupereze”, a precizat Palatul într-un comunicat. Prințul Philip, în vârstă de 99 de ani, a stat aproape două săptămâni în spitalul King Edward VII din Londra și apoi Ducele de Edinburgh a fost transferat la Spitalul Bartholomew’s din Londra, fiind una dintre cele mai mari unităţi pentru boli cardiovasculare din Europa, arată Antena 3.

Prințul Philip a fost internat în spital din ”precauție”

Ducele de Edinburgh, în vârstă de 99 de ani, a fost internat în spital, în urmă cu câteva zile, la recomandarea medicului său. Ducele „nu se simțea bine”, potrivit Palatului Buckingham.

Decizia de internare în spital este o „măsură de precauție”, iar ducele de Edinburgh rămâne în spital „sub observație și pentru odihnă”, a precizat Palatul Buckingham într-o declarație. Apoi, acesta a fost transferat.

Sursă foto: Profimedia

Publicat: 16 mart. 2021, 14:39 Autor: Andreea Voicu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă