Doinița Oancea, totul despre iubit, familie, carieră, planuri de viitor!
Doinița Oancea, totul despre iubit, familie și carier, plus planuri de viitor, povești neștiute din trecut, într-un interviu exclusiv pentru Ciao.ro!
Doinița Oancea ne-a spus, într-un interviu exclusiv, totul despre iubitul cu care trăiește o poveste frumoasă de dragoste de 4 ani, despre copilăria ei și alte povești neștiute din adolescență sau de pe platourile de filmare. De asemenea, vedeta ne-a dezvăluit cum a ajuns actriță… “din întâmplare”! La ce proiecte lucrează acum, dar și ce planuri de viitor are în ceea ce privește cariera și viața de familie?… Aflați chiar de la ea!
Reporter: Cum era Doinița Oancea în copilărie?
Doinița Oancea: Cred că asta este o întrebare pentru alții care își amintesc lucruri despre mine. Cred că un copil normal, pasionat de dans, păpuși și fotbal cu băieții (râde – n.r.)
Eram generoasă cu oamenii, dar și cu animalele. Îi umpleam casa mamei cu căței și pisici de pe stradă. Îi vedeam și plângeam și îi explicam mamei că ei nu au ce mânca și că nu au părinți.
Fiecare an cred că venea cu pasiuni noi. Au fost multe etape. Nu cred că am făcut nici prea multe năzbâtii, dar nici cel mai cuminte copil nu am fost cu siguranță. Sigur că și eu mi-am supărat părinții (cel mai mult în adolescență, nu în copilărie) … dar știu că nu am depășit limita aia de suportabilitate.
Reporter: Cum ai ajuns actriță? Cine te-a îndrumat? Îți mai amintești momentul când ai jucat prima oară?
Doinița Oancea: Din întâmplare! Povestea pe foarte scurt este cam așa: mă întorsesem din Budapesta, de la niște studii postuniversitare și îmi căutam job. Fostul meu șef, de la compania de spectacole la care lucrasem anterior cursurilor, m-a sunat să mă întrebe dacă aș vrea să merg la un casting.
N-am pus prea multe întrebări, am zis că da… așa că urma să merg la acest casting. Cu o zi înainte de acest casting ( care a fost vineri) am mers la un interviu la o companie de construcții pe care l-am și trecut și trebuia să încep de luni. Dintre toate fetele pe care le-a dus domnul Florin (fostul șef – eram mai multe fete) … doamna Ruxandra Ion ne-a măsurat din cap până în picioare și am fost singura pe care a chemat-o luni la probe. Aici a venit drumul cu răscruce. Cum să fac ?!
Am încercat să anunț la birou, dar nu am dat de nimeni vineri după-amiază, așa că până luni m-am tot stresat. Duminică seara am luat decizia că o să le fac pe amândouă, dar luni nu o să merg la prima zi de job și o să mă duc la probe. Așa am făcut.
Am reușit să și sun la birou… pe parcursul probelor eu mă tot gândeam că oamenii de la birou mă vor considera tare neserioasă și așa mai departe… dar așa a început aventura mea: cu o alegere! Până am semnat contractul cu Mediapro am mers la job… și am mai fost chemată la probe (cred că de vreo 5-6 ori).
În ziua în care am semnat contractul a venit un alt drum cu răscruce: aplicasem pentru master la Budapesta și eram acceptată cu bursă întreagă. Din nou am ales să merg în continuare pe un drum despre care nu aveam nicio idee însă SIMȚEAM că asta trebuie să fac.
Reporter: Care a fost rolul care ți-a plăcut cel mai tare și ce rol ți-ai dori să interpretezi?
Doinița Oancea: Toate îmi plac, fiecare vine cu ceva nou. Cred că cel mai mult m-a provocat Minodora… fiind un personaj care a trecut prin cele mai multe și mai variate trăiri în cei 4 ani de viață pe tv.
Mi-aș dori și un rol negativ cred… (râde – n.r.) cred că va fi o mare încercare pentru mine asta pentru că nu prea conțin răutate și atunci ar trebui să o construiesc și să o mențin cu mare atenție.
Reporter: Îți mai amintești care a fost prima sumă pe care ai câștigat-o din primul film în care ai jucat? Ce ți-ai cumpărat din banii respectivi?
Doinița Oancea: Nu-mi mai amintesc asta, din păcate.
Reporter: Știu că au fost perioade în care filmai foarte multe ore pe zi. Ți s-a întâmplat să ți se facă rău de la oboseală, nemâncat? Nicoleta Luciu îmi povestea, la un moment dat, că leșina la filmări de foame, că ea ținea diete mereu…
Doinița Oancea: Rău la modul să mă ia Salvarea, nu. Dar uneori oboseala își spunea cuvântul și la mine. De exemplu ajunsesem să constat că uneori conduceam mecanic până la Buftea și într-o zi am adormit la volan în timp ce se pusese barieră. Atunci am decis să fac o pauză de la plecat cu mașina la filmări… și să mă ia șoferul.
Reporter: Alte pățanii la platourile de filmare?
Doinița Oancea: Sunt tare multe, dar, uite, prima chestie care îmi vine în minte:
O farsă cu savarine făcută de Octavian Strunilă și o echipă de la o emisiune tv, când filmăm pentru “Fetele lui domn’ profesor”. Eu nu mănânc frișcă.. așa că mi-a dat să mănânc multe savarine în multe duble. ( tot găsea motive pentru care să mai tragem încă o dată secvența)
Și îmi mai amintesc o criză de râs pe care am făcut-o pe fond de oboseală la filmările pentru Fructul Oprit. Aveam de tras o secvență emoționantă cu Vârciu, dar am început să râd așa din neant și nu m-am putut opri 15 minute. S-a dat o mică pauză de filmare și au încercat să mă ignore ca să mă pot opri!
Reporter: Ce a înseamnat Fructul Oprit pentru tine? Serialul a avut un real succes.
Doinița Oancea: Orice serial în care joc este pentru mine o mare bucurie. Pentru că mie îmi face plăcere să joc. Este meseria mea de suflet. Și în momentul în care accept să joc într-unul înseamnă că merg acolo cu tot sufletul. Așa a fost și cu “Fructul Oprit”! Faptul că a avut succes și serialul, și personajul meu, a venit ca un plus peste bucuria mea!
Reporter: Cum a fost Liviu Vârciu ca partener? Vă ieșeau cadrele din prima sau mai trăgeați duble? Cum este el pe platoul de filmare?
Doinița Oancea: Vârciu e foarte talentat. Conține și transmite multă emoție. Mă bucur mult că l-am avut ca partener și că am descoperit aceste calități ale lui. Probabil că și succesul cuplului Tanța-Costică a venit ca urmare a faptului că noi eram capabili să comunicăm chiar și fără să vorbim… e chestia aia : “ne înțelegeam din priviri“.
Cadrele… Uneori ieșeau din prima, alteori și duble, dar e normal să fie așa. Important e să nu fie prea multe (râde – n.r.)
Reporter: În toamnă începe un nou serial la Antena 1. Vei face parte din el? Dacă da, poți să ne dezvălui câte ceva despre rolul tău?
Doinița Oancea: Din toamnă va începe pe Antenă “Sacrificiul”, un nou serial produs de Ruxandra Ion care, cred eu, că va fi o surpriză plăcută pentru telespectatori. Eu o interpretez pe Narcisa, o fată căsătorită… cu o dramă personală despre care nu vreau să vă dezvălui mai multe. Aș spune doar că e puțin mai aspră decât au fost celelalte personaje care mi s-au dat până acum.
Reporter: Cum reușești să te împarți între profesie și viața de familie?
Doinița Oancea: Nu știu să explic. Fac asta de atât de mult timp încât mi se pare că așa cum fac… e bine și normal.
Ai mei mă înțeleg și mă susțin. Ne vedem zilnic. Rareori sunt zile în care spun “nu urc la voi că nu mai pot”… Zic că sunt pe linia de plutire.
Reporter: Ce ne poți spune despre iubitul tău? Cum l-ai cunoscut și ce te-a atras la el? De cât timp sunteți împreună?
Doinița Oancea: Suntem de aproape 4 ani. L-am cunoscut într-un proiect de televiziune. Inițial nu m-am uitat la el ca la un potențial iubit, dar îmi plăcea tare mult cheful lui de viață, bună dispoziția și în mod special caracterul și bunătatea care îi răzbătea prin toți porii.
După ceva timp… câteva luni, am început să ieșim… și cam asta a fost. Suntem tot împreună… sunt sigură că i-a fost greu cu mine la început, dar a rezistat și uite că astăzi suntem împreună și fericiți, zicem noi.
Reporter: Te vezi ajungând în fața Altarului cu noul tău iubit?
Doinița Oancea: Asta nu știu eu, știe Dumnezu ce va fi …
Reporter: În rolul de mămica te vezi? Te simți pregătită pentru asta?
Doinița Oancea: Aici e o problemă. Mămică mă văd, iubesc copiii foarte mult însă pregătită nu știu dacă o să mă simt vreodată. Sunt genul care își pune prea multe întrebări, își face prea multe griji. Un copil nu e o jucărie, e O VIAȚĂ pentru care ești mega răspunzător în perioada de formare. Mă uit în jur, la generațiile mici și mă sperii… cum aș putea să îmi feresc eu copilul de toate nenorocirile pe care la văd???
Reporter: În urmă cu câțiva ani, ai trecut printr-o dezamăgire personală, sentimentală, acum sufli și-n iaurt?
Doinița Oancea: În urmă cu câțiva ani am primit doar o lecție despre mine. Atât! Toată lumea e dezamăgită în viața asta, nu e o tragedie. Tragedii sunt altele, la care care nici nu vreau să mă gândesc.
Lecția mea a fost legată de instinctele mele, în care trebuie să cred. Lecția mea a fost despre simțirile mele.
Am un simț extraordinar în ceea ce privește oamenii…și TREBUIE mereu să cred în el!
Reporter: De cursurile de make-up, lecțiile de machiaj, linia de haine, mai ai timp? Te mai ocupi de ele?
Doinița Oancea: Au trecut un plan secund, însă mă mai ocup.
Sunt oricum într-o perioadă în care îmi las timp și pentru mine, familie și iubit. Am avut o perioadă în care am fost prea focusată pe toate astea, plus filmări, și nu a fost ok. M-am obosit mult prea mult și acum sunt mai prudentă.
Reporter: Hai să vorbim puțin și despre întreținere, un aspect foarte important pentru orice actor, artist, pentru orice persoană publică. Cum te întreții? Ce alimentație ai?
Doinița Oancea: Ufff… da… complicat! E greu pentru că eu nu prea pot ține diete. Stilul meu de viață e mai haotic și am încercat să îl schimb, dar sunt și foarte pofticioasă. Deci… nu mi-a ieșit. Așa că alternez… perioadele în care mănânc toate prostiile cu perioade în care consum mâncare în mod responsabil ( scot/evit prăjelile, fast food-ul, dulciurile) ideea este să nu aștepți să se depună prea multe kilograme că nu le mai poți da jos. Cum văd 1-2 kilograme pe cântar… cum iau măsuri și trec la salate și grătare (râde – n.r.).
Reporter: Cum îți îngrijești tenul? Care e secretul?
Doinița Oancea: N-am un secret. Știu că nu sunt trendy spunând așa… și nici “interesantă”, dar nu am unul.
Am început să beau mai multă apă și ce pot să spun – lucru observat la mine – cafeaua cu lapte încarcă tenul: coșulețe, ten obosit. Așa că încerc să nu beau multă cafea cu lapte, să beau apă… Și în rest… mă demachiez bine în fiecare seară.
Reporter: Operații estetice ai sau ai vrea să-ți faci?
Doinița Oancea: Nu am absolut nicio intervenție… de niciun fel.
Nu sunt împotriva lor, atât timp cât sunt făcute cu bun simț și decență și nu te fac să arăți ca o păpușă gonflabilă, cum se întâmplă de foarte multe ori. Operațiile estetice sunt menite să îți îmbunătățească aspectul, nu să te transforme total, dar fiecare face ce vrea în viața asta.
Momentan nu vreau nicio operație. Când eram adolescentă tot spuneam că aș vrea silocoane, dar clar se pare că era doar la nivel declarativ. Sau poate că așa credeam eu că voi căpăta mai multă încredere în mine?… În momentul în care m-am descoperit ca personalitate nu am mai spus asta.
Reporter: La ce proiecte lucrezi acum?
Doinița Oancea: Păi, în primul rând, lucrez la mine. Pe mai multe planuri. Apoi filmările pentru “Sacrificiul”, linia mea personală de haine, proiectul de beauty (care se vrea extins, dar nu știu când voi reuși să fac asta), atelierul cu rochiile de mireasă și cele la comandă made to measure.
Ah! Și vreau să mă mai distrez făcând niște video-uri pentru cei care mă urmăresc pe canalul meu de youtube și mai pregătesc ceva pentru comunitatea mea #welcometomybeautylab (dar nu numai)! Promit să fac și pentru fete și pentru băieți! (râde – n.r.)
Reporter: Un mesaj pentru cititorii ciao.ro?
Doinița Oancea: Vă îmbrățișez pe toți cu drag și vă doresc să realizați că cel mai important proiect la care trebuie să lucrați SUNTEȚI VOI ! Să fiți buni, să iubiți, să fiți atenți cu cei dragi vouă și cu cei străini care vă ies în cale.