Daniela Crudu a vorbit în cadrul unei emisiuni TV despre noua sa relaţie! Totodată vedeta a povestit şi ce s-a întâmplat cu fostul său partener, croatul care a bătut-o cu bestialitate, în urma unor gelozii.
La câteva luni de la episodul traumatizant prin care Daniela Crudu a trecut, mulţi s-au întrebat dacă bruneta este dispusă să iubească din nou. Printre alte dezvăluiri pe care le-a făcut la Xtra Night Show, vedeta a dezvăluit că da, este într-o relație, iar bărbatul a reuşit să îi aducă din nou zâmbetul pe buze.
Cu toate acestea visul cel mare al divei nu este măritişul, ci îşi doreşte să devină milionară.
‘Am fost la piramida lui Keops. Am văzut Sfinxul. Mi-a plăcut foarte tare, am simțit o energie și mi-am pus o dorință, sper să se îndeplinească. Nu, nu vreau să mă mărit. Să devin milionară, da. Sunt singură în pozele din Kairo, păi normal, nu știi că nu se pune… Da, am iubit, să zic. Să zic că da, să sperăm că nu. Secret’, a spus Daniela Crudu.
Deşi au fost implicaţi într-un scandal de proporţii, se pare că fostul iubit croat al brunetei nu a putut să treacă peste despărţire. Daniela Crudu a dezvăluit faptul că fostul său partener încă o caută, ba chiar şi-a făcut conturi false pe reţelele de socializare pentru a putea să îi trimită mesaje.
‘De croat nu mă mai interesează. Nu-l mai halesc. Să nu-i mai văd fața ăluia niciodată. Am văzut poze vechi cu el prin telefon și am avut o stare proastă. Nu vreau să-l mai văd în viața mea. Îl urăsc! M-a căutat non-stop și în martie m-a căutat. Mă caută non-stop. Cum să mă întorc la el? Îmi dă mesaje de pe conturi false pe Instagram încontinuu. Nu vreau să-i mai văd mecla ăstuia imediată. Pentru mine nu mai există acest om. E un om rău, urât. Nu știu de ce nu mi-am dat seama de la început, de obicei am un feeling la oameni. M-a luat valul, așa. Nu am avut timp să ne cunoaștem că noi stăteam doar în vacanță’, a spus Daniela.
‘Asta l-a speriat (n.r. – când a văzut cât este de cunoscută). Am fost la ski, la Poiană, și când a văzut că toată lumea făcea poze cu mine a zis: „Ce se întâmplă aici? Ești cunoscută în zona asta’. I-am zis că da. După aia am fost în Bosnia Herțegovina și după ne-am întors și am intrat pe la Vamă și mă cunoșteau și acolo. El credea că sunt vedetă pe Instagram, apoi i-am zis. A rămas mască, nu a reacționat, dar când am venit aici la club împreună, au venit niște băieți să-mi dea o șampanie la masă și s-a enervat atunci și de acolo a început scandalul’, a adăugat diva.
Sursă foto: Arhivă Ciao