Este fericire mare în familia Danei Rogoz. Actrița și-a botezat cel de-al doilea copil în acest weekend, iar părinții sunt extrem de fericiți.
Dana Rogoz și-a botezat cel de-al doilea copil în urmă cu o zi, la doar câteva săptămâni după ce a adus-o pe lume. Chiar dacă a fost un an dificil până acum, din cauza pandemiei de coronavirus, Dana Rogoz a reușit să țină evenimentul mult așteptat, și anume botezul micuței Lia Elena Dragomir. Alături de familie și de cei dragi, Dana Rogoz a fost fotografiată în momentele – cheie de la evenimentul respectiv! Îmbrăcați toți în alb, i-au făcut și prima băiță micuței, de după botez.
”243/366 Prima baie de după botez, într-o copaie de lemn, aleasă și pregătită din timp de nașa Liei special pentru acest moment unic ❤ #familie #botez #LiaBucuria”, este mesajul scris în dreptul imaginilor de pe internet.
https://www.instagram.com/p/CEht1evn-Oq/
Vedeta a postat, la numai câteva ore după naștere, prima imagine cu bebelușul ei, pe contul ei de Instagram. Evident, în dreptul fotografiei, a scris și un mesaj.
“Azi s-a născut Lia Elena Dragomir! Și așa arată o mama după hohote de plâns de fericire. Suntem doar noi două aici, așa că încă de dimineață trimit zeci de poze și de filmări celor de acasă. iecare încearcă să își dea seama cu cine seamănă, dar eu când mă uit la ea văd doar iubire! Cea mai mare bucurie din lume este să îți ții copilul sănătos în brațe. Te iubesc, minunea mea de fetiță, te iubesc!”, este mesajul Danei Rogoz.
Dana Rogoz se numără printre primele vedete din România care au adoptat moda concediilor cu rulota. Vedeta a achiziționat recent o ”casă pe roți” pentru care a plătit 16.000 de euro. Pentru Dana Rogoz, povestea cumpărării rulotei are o semnificație aparte, întrucât prima călătorie cu rulota a fost și cea în care a fost cerută de soție. Abia mai târziu a aflat cât de minuțios pregătise soțul ei momentul cel mare. Rulota este de fapt o bijuterie pe 4 roți, vintage, cu care Dana Rogoz se mândrește foarte mult. Un fan a întrebat-o ce model este rulota ei.