Primele declarații ale Danei Rogoz, după ce a născut: ”Momentan o văd în poze și în imagini rudele”

Publicat: 22 mai 2020, 13:30 Autor: Andreea Voicu Vedete

În urmă cu două zile, Dana Rogoz a născut! Vedeta a adus pe lume o fiică pe care a numit-o Lia Elena. Fetița s-a născut miercuri dimineață și a primit nota 10. A cântărit aproape 3 kilograme!

După ce Dana Rogoz a născut prin cezariană, a reușit să se dea jos din pat și să meargă. Nașterea a fost una șoară, iar sâmbătă ar urma să fie externată.

”Probabil sâmbătă voi ieși. De obicei atât durează la cezariană. Ăsta este protocolul. M-am recuperat ușor. Astăzi m-am dat jos și sunt mobilă. Așa am avut și la Vlad, naștere ușoară. Facem foarte des video call-uri. Pentru că nu au putut să vină să mă vadă. Și astăzi mi-au făcut o surpriză și au venit în dreptul ferestrei mele de la etajul patru și ne-am văzut de la etaj. Au venit să ne facă declarații din fața spitalului”, a spus ea la Antena Stars, potrivit Viva.

Dana Rogoz a fost speriată de protocol, dar a înțeles că totul se face pentru binele copilului. Pentru o perioadă, rudele o vor vedea pe cea mică în fotografii.

”La început eram mai speriată, dar am înțeles rostul acestui protocol și chiar dacă aveam alte așteptări, pentru că Radu fusese alături de mine și era internat cu mine, am acceptat ideea și acum mă bucur că avem momentul nostru de liniște. O să păstrăm aceleași măsuri până când fetița va fi în regulă, dar toate treptat. Momentan o văd în poze și în imagini rudele.

Toate au decurs foarte ușor. N-am avut complicații, am fost activă, cât privește nașterea în sine credeam că o să știu că de, trec a doua oară, dar a fost diferit și am adunat foarte multe povești despre perioada asta”, a mai spus actrița.

https://www.instagram.com/p/CAaTk4Snsla/

Dana Rogoz a născut! Ce a scris în postarea cu pruncul în brațe

Vedeta a postat, la numai câteva ore după naștere, prima imagine cu bebelușul ei, pe contul ei de Instagram.

“Azi s-a născut Lia Elena Dragomir! Și așa arată o mama după hohote de plâns de fericire. Suntem doar noi două aici, așa că încă de dimineață trimit zeci de poze și de filmări celor de acasă. iecare încearcă să își dea seama cu cine seamănă, dar eu când mă uit la ea văd doar iubire! Cea mai mare bucurie din lume este să îți ții copilul sănătos în brațe. Te iubesc, minunea mea de fetiță, te iubesc!”, este mesajul Danei Rogoz.

https://www.instagram.com/p/CAdAl_TnhT7/

Publicat: 22 mai 2020, 13:30 Autor: Andreea Voicu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă