Dan Negru, despre moştenirea pe care le-o va lăsa copiilor: „În lumea civilizată asta e o normalitate. La noi e o minune”

Publicat: 25 apr. 2024, 10:55 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Dan Negru a vorbit în cadrul unui interviu recent despre moştenirea pe care o va lăsa copiilor. Chiar dacă obține venituri importante ca prezentator TV și este cunoscut pentru investițiile pe care le-a făcut în imobiliare de-a lungul timpului, vedeta de la Kanal D are alte planuri privind banii pe care îi vor primi Dara și Bogdan.

Dan Negru a dezvăluit recent că deține niște terenuri agricole luate de stră-stră-străbunicii săi, pe care speră să le aibă copiii săi mai târziu.

 „Am acasă contractele de vânzare-cumpărare a unor terenuri agricole luate de stră-stră-bunicii mei încă din anul 1916, când România încă nu exista. Comuniștii le-au confiscat vreo 40 de ani, dar după Revoluție tata le-a luat înapoi. Azi le am eu și sper ca mâine să le aibă copiii mei. În lumea civilizată asta e o normalitate. La noi e o minune.

Eu am avut noroc că-n Banat au existat cărți funciare ale Imperiului Austro-Ungar și proprietățile erau sfinte. E mai greu în restul țării, unde imperiul nu a ajuns. Acolo nici azi nu există cărți funciare. Dar cred în tradiții și moșteniri”a declarat Dan Negru pentru Viva.ro.

Dan Negru: Nu-i vreau performanți, nu-i vreau elite, nu-i vreau plecați la studii în străinătate”

În cadrul unui interviu pentru Libertatea, Dan Negru a vorbit despre cei doi copii ai săi, Dara, de 13 ani și Bogdan, de 11 ani. Prezentatorul TV spune că a încercat să nu pună niciodată presiune pe ei, însă vrea să îi înveţe să fie oameni buni.

„Încerc să-i învăț să fie oameni buni în primul rând. Cred că un om bun nu poate să fie niciodată învins. Cât despre meditații, avem în familie. Soacra mea a fost profesoară, fina mea, soția lui Răzvan Popescu, e și ea profesoară”, a spus Dan Negru.

„Nu copiii se pierd, părinții sunt pierduți. Eșecul e al părinților care trăiesc într-o societate haotică și tot ceea ce-și doresc de la copii e performanță. Eu sper ca ai mei să mă iubească întotdeauna. Nu-i vreau performanți, nu-i vreau elite, nu-i vreau plecați la studii în străinătate. Îi vreau oameni buni, cu care să mă mândresc până târziu, în apusul meu”, a mai adăugat el în cadrul aceluiași interviu.

 

Sursă foto: social media

Publicat: 25 apr. 2024, 10:55 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă