Cum va petrece Alex Bodi ziua de Crăciun, după ce a fost plasat în arest la domiciliu. Ce vizită ”surpriză” va avea

Publicat: 24 dec. 2020, 09:16 Autor: Andreea Voicu Vedete

Alex Bodi, fostul partener al frumoasei Bianca Drăgușanu, a fost plasat în arest la domiciliu, după ce o perioadă a stat în spatele gratiilor. El a fost săltat de trupele DIICOT și reținut de către oamenii legii într-un dosar de proxenetism, trafic de droguri și trafic de persoane.

Pe de altă parte, Alex Bodi, după ce a fost plasat în arest la domiciliu, a primit acordul judecătorilor pentru a petrece sărbătorile de Crăciun alături de cele două fiice ale sale. Nu îi este interzis să își vadă copiii și alte persoane din familie, în condițiile în care nu sunt incluse în lusta de la instanță.

”Se va găsi o soluție pentru ca fiica lui și a doamnei Sălăgean să-l viziteze de Sărbători fără ca domnul Bodi și fosta soție să intre în legătură directă”, a spus Cătălin Dancu, avocatul bărbatului, arată Cancan.

Ce îi reproșează Bianca Drăgușanu lui Alex Bodi

După ce în urmă cu ceva timp Bianca Drăgușanu a primit primul apel de la fostul său partener în care acesta o acuza de multe lucruri, blondina i-a reproșat acestuia faptul că a agresat-o și i-a furat banii: ”Doi ani am stat numai cu bătăi din partea ta. Inelul meu pe mâna ei. Ce s-a întâmplat, te-ai lovit la cap și nu îți mai aduci aminte. Eu să fac pentru tine ce? În contextul în care tu ai femeie și ai făcut cu mine tot ce ai vrut timp de doi ani de zile. M-ai bătut și mi-ai luat banii!”, i-ar fi reproșat Bianca Drăgușanu.

Ce spune avocatul lui Alex Bodi despre femeile din viața lui

În cadrul unei conferințe, avocatul lui Alex Bodi a vorbit despre rolul pe care femeile din viața bărbatului l-au avut. Este vorba despre Bianca Drăgușanu și Iulia, fosta soție. Așa cum mărturisea și Bianca încă de la început, avocatul a susținut că nu are nicio legătură cu dosarul.

”În evoluția acestei analize, am constatat că o companie din ultima perioadă a fost bazată pe relația sa cu Bianca Drăgușanu. Trebuie să clarificăm și această situație. Doamna Bianca Drăgușanu nu are nicio calitate în acest dosar. Vă reamintesc că faptele și perioada pentru care domnului Bodi Alexandru este cercetat este mult anterioră anului 2018. Doamna nu a avut și nu are nicio legătură cu această situație”, a spus avocatul lui Alex Bodi, arată Cancan.

sursă foto: capturi video Youtube

Publicat: 24 dec. 2020, 09:16 Autor: Andreea Voicu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă