Cum se înțelege Alex Velea cu fiica Antoniei: ”Lucrurile sunt exact așa cum trebuie să fie într-o familie”

Publicat: 10 mart. 2021, 13:04 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Alex Velea a vorbit în cadrul unei emisiuni TV despre relația pe care o are cu fiica Antoniei. Artista și partenerul său se văd destul de rar cu micuța, având în vedere faptul că Maya locuiește în Italia cu tatăl său.

În cadrul unui interviu pentru Antena Stars, Alex Velea a făcut dezvăluiri despre relația pe care o are cu Maya. Artistul recunoaște faptul că mereu și-a dorit să aibă o relație bună cu tânăra, pentru că el o consideră fiica lui.

”Băieții mereu vorbesc de ea. Nu există cazuri în care să nu amintească de sora lor. Toți abia așteptam să o vedem. O simt ca pe copilul meu și mi-am dorit mult ca și ea să mă accepte ca pe un prieten mai mare”, a declarat cântărețul.

„Sunt fericit că avem genul ăsta de relație și că m-a acceptat în viața ei, iar lucrurile sunt exact așa cum trebuie să fie într-o familie. Am făcut față cu brio și sunt mulțumit de asta. De acum încolo o să mergem și noi, o să vină și ea aici. Gata, a terminat cu divorțul și au ajuns la un numitor comun”, a mai spus el.

Alex Velea, dezvăluiri neștiute despre primele întâlniri cu Antonia

Alex Velea a fost întotdeauna sincer în ceea ce privește viața sa intimă. Artistul nu s-a ferit să povestească cum a fost primul moment în care a interacționat cu actuala sa parteneră.

„Am fost prieteni mult timp, mult timp. Cred că ne-am cunoscut în 2009. A venit la studio cu Tom Boxer cu piesa Morena și își doreau o piesă mai urbană. Și au venit la studio să le prezinte Baxter niște instrumentale. Și cumva (..) hai să le arătăm niște piese și nu că ne-a gonit din studio, dar (…) mai stați, mai stați pe la vișin. Și zic ia…ce e asta? Să ne dea afară să facă ea audiție. N-am început chiar cu dreptul.

După care tot așa cineva zicea că e o fata care face MC-ială la Bamboo în engleză (…) Am fost să văd un dansator și am văzut-o pe ea. Zic mișto, bravo. După aia ne-am tot văzut în mediul ăsta artistic și în 2012 deja a început să vină la studio unde lucram eu. Și ne-am împrietenit, dar nimic mai mult.

Eu eram în relație, ea era în relație. Nu simțeam și n-aș fi făcut pasul ăsta, mi-am pus un scut, eram căsătorit. Și la ea era un scut, era într-o relație și se comporta ca atare. Nu flirtam, nu ne făceam ochi dulci. N-am anticipat nimic, pur și simplu s-a întâmplat”, a povestit Alex Velea.

 

 

Sursă foto: Arhivă Ciao

Publicat: 10 mart. 2021, 13:04 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă