Alex Velea, dezvăluiri neștiute despre primele întâlniri cu Antonia: ”N-am început cu dreptul. M-a dat afară din studio”

Publicat: 25 feb. 2021, 14:48 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Alex Velea și Antonia trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de câțiva ani, iar împreună au reușit să își întemeieze familia la care amândoi visau. Dacă acum totul este numai lapte și miere, în momentul în care cei doi s-au cunoscut pentru prima dată, lucrurile nu au stat atât de roz. Alex Velea a povestit în cadrul unui interviu prin ce a trecut la prima întâlnire cu artista.

Alex Velea a fost întotdeauna sincer în ceea ce privește viața sa intimă. Artistul nu s-a ferit să povestească cum a fost primul moment în care a interacționat cu actuala sa parteneră.

„Am fost prieteni mult timp, mult timp. Cred că ne-am cunoscut în 2009. A venit la studio cu Tom Boxer cu piesa Morena și își doreau o piesă mai urbană. Și au venit la studio să le prezinte Baxter niște instrumentale. Și cumva (..) hai să le arătăm niște piese și nu că ne-a gonit din studio, dar (…) mai stați, mai stați pe la vișin. Și zic ia…ce e asta? Să ne dea afară să facă ea audiție. N-am început chiar cu dreptul. După care tot așa cineva zicea că e o fata care face MC-ială la Bamboo în engleză (…) Am fost să văd un dansator și am văzut-o pe ea. Zic mișto, bravo. După aia ne-am tot văzut în mediul ăsta artistic și în 2012 deja a început să vină la studio unde lucram eu. Și ne-am împrietenit, dar nimic mai mult. Eu eram în relație, ea era în relație. Nu simțeam și n-aș fi făcut pasul ăsta, mi-am pus un scut, eram căsătorit. Și la ea era un scut, era într-o relație și se comporta ca atare. Nu flirtam, nu ne făceam ochi dulci. N-am anticipat nimic, pur și simplu s-a întâmplat”, a povestit Alex Velea.

Ce spune Alex Velea despre fosta lui soție

Totodată, artistul nu a avut nicio problemă în a explica ce l-a făcut să divorțeze de fosta lui parteneră. Acesta a dezvăluit faptul că Antonia nu a avut niciun amestec în decizia sa.

„Nu. Deja eram într-un film eronat pe care nu îl simțeam. Îmi dădusem seama că am făcut o alegere greșită, cu părere de rău că trebuia să îmi recunosc mie acest lucru. Nu eram partenerul potrivit pentru fosta parteneră și invers. Face parte din viața mea, nu e ca și cum aș vrea sau aș putea să țin treaba asta ascunsă. Viața mea e la vedere, nu am lucruri de ascuns”, a spus Velea.

Sursă foto: Arhivă Ciao

Publicat: 25 feb. 2021, 14:48 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă