Elena Ceaușescu era plătită regește de statul român. Soția lui Nicolae Ceaușescu avea două salarii: unul din partea Guvernului și al doilea pe care îl primea de la Institutul de Cercetări Chimice din București. Prima Doamnă a României era cercetător științific la ICECHIM și a ajuns chiar și doctor în chimie. Primii bani încasați de Elena Ceaușescu au fost pentru un post de muncitor necalificat la o fabrică de produse farmaceutice. Asta se întâmpla însă înainte de a intra în Partidul Comunist, acolo unde avea să-l cunoască pe Nicolae Ceaușescu.
Elena Ceaușescu nu a deținut funcții importante înainte ca Nicolae Ceaușescu să devină secretar general al Partidului Comunist Român. În 1945, cu doi ani înainte de căsătoria cu Nicolae Ceaușescu, aceasta s-a angajat ca secretară la Ministerul Afacerilor Externe. A fost însă demisă ulterior. S-a reprofilat rapid și s-a înscris la cursurile Institutului Politehnic din București, în urma cărora a obținut diploma de inginer chimist. Deși studiile au fost făcute la fără frecvență, Elena Ceaușescu a devenit până la urmă doctor în chimie, în 1967. Pe vremea aceea, era deja angajată ca și cercetător științific la ICECHIM și a ajuns repede și directorul general al instituției.
Pentru serviciile prestate, Elena Ceaușescu primea un salariu lunar de 6.000 de lei. Până în anul 1969 nu a avut nicio funcție politică, dar totul s-a schimbat după ce soțul său a devenit din ce în ce mai important în stat. În 1972 era deja membru în Comitetul Central al Partidului Comunist și în doar 7 ani devenea a doua persoană din stat, ca și putere politică. Anul 1983 i-a adus și funcția de vicepremier în Guvernul lui Constantin Dăscălescu și un salariu pe măsură. Elena Ceaușescu primea 15.000 de lei lunar din partea Guvernului. Astfel, în fiecare lună, Prima Doamnă a țării avea un salariu de 21.000 de lei. Pe vremea aceea, dintre românii de rând, cele mai mari salarii le aveau profesorii calificați, care puteau câștiga peste 5.000 de lei lunar.
Familia Ceaușescu ducea o viață de lux, fără să cheltuiască însă banii pe care cei doi soți îi primeau lunar din partea statului. Astfel, Elena Ceaușescu a reușit să strângă o avere, în condițiile în care salariul pe care îl câștiga era depus în fiecare lună la CEC. Așa cum era de așteptat, banii erau trecuți pe numele celor trei copii, Valentin, Nicu și Zoia, dar și pe numele singurului nepot, fiul lui Valentin Ceaușescu. Nimeni nu a aflat însă ce s-a întâmplat, de fapt, cu averea lăsată de fosta Prima Doamnă a României. După Revoluția din 1989, toate economiile de la CEC, dar și toate bunurile pe care le-a deținut Elena Ceaușescu au dispărut. Înainte să se întâmple acest lucru, în conturile celor trei copii ai familiei Ceaușescu se aflau sume amețitoare. Nicu și Valentin Ceaușescu aveau aceeași sumă, 1.223.873 de lei, în timp ce Zoia Ceaușescu avea 1.450.020 lei.