Un bărbat suspectat de uciderea şi violarea jurnalistei bulgare Viktoria Marinova a fost extrădat din Germania în Bulgaria.
Cum arata suspectul care a ucis-o pe jurnalista Viktoria Marinova. Moartea Viktoriei Marinova, la vârsta de 30 de ani, o prezentatoare la postul local TVN, al cărei corp a fost găsit la 6 octombrie pe o alee, la malul Dunării, la Ruse, în nordul Bulgariei, a provocat un val de indignare în Europa.
Tânăra a fost ucisă prin împuşcare, violată şi strangulată. Krasimirov a fost arestat pe 9 octombrie la Stade, în apropiere de Hamburg, în nordul Germaniei. ”El a fost transferat pe teritoriul bulgar”, a declarat purtătoarea de cuvânt pentru AFP.
Avionul la bordul căruia se afla suspectul, un bulgar pe nume Severin Krasimirov, a sosit pe aeroportul din Sofia miercuri, la ora locală 19.00 (şi ora României). Presa a difuzat imagini cu vehicule aparţinând poliţiei judiciare plecând, un pic mai târziu, de pe pistă.
Între ipoteze a fost evocată o legătură de serviciu cu victima, care s-a interesat de acuzaţii de corupţie implicând oameni de afaceri şi aleşi, însă anchetatorii au anunţat că nu au probe care să susţină această pistă.
Krasimirov le-a spus anchetatorilor germani că a avut o dispută cu victima şi că a lovit-o peste faţă, însă a negat că a violat-o, potrivit unui comunicat al tribunalului regional german care a hotărâr să fie extrădat.
Însă procurorul general bulgar Sotir Ţaţarov a declarat marţi pentru postul Nova TV că probele care-l incriminează pe Krasimirov sunt ”mai mult decât solide”.
De la Sofia, Krasimirov urma să fie transferat într-un centru de detenţie de al poliţiei la Ruse, la peste 300 de kilometri nord-est de capitală. El urma să fie amprentat, să i se facă o analiză ADN şi să fie supus unor teste psihiatrice înainte să fie inculpat în mod oficial.
Potrivit lui Ţaţarov, Krasimirov urmează să fie acuzat de viol şi omor premeditat comis într-un mod extrem de pervers. El riscă să fie încarcerat pe viaţă, fără posobilitatea de a fi eliberat condiţionat, informeaza news.ro.