Alertă! Un avion MiG-29 s-a prăbuşit în Marea Neagră

Publicat: 09 iun. 2021, 12:06 Autor: Elena Arhiva
Alertă! Un avion MiG-29 s-a prăbuşit în Marea Neagră

Este alertă în Marea Neagră după ce un avion MiG-29 ce aparţine Bulgariei s-a prăbuşit în apă, în timpul unui exerciţiu militar. Autorităţile au găsit doar vesta de salvare a pilotului.

Avionul de vânătoare MiG-29 ce aparţine Forţelor Aeriene Bulgare s-a prăbuşit în Marea Neagră, în această dimineață, în timpul exerciţiului „Shabla 21”. Autorităţile au explicat că pilotul nu fost găsit deocamdată, fiind găsită doar vesta de salvare a acestuia.

O operaţiune de căutare şi salvare a fost lansată imediat şi este încă în desfăşurare. La aceasta participă membri ai Forţelor navale, Comandamentului pentru operaţiuni speciale, Poliţiei de frontieră şi Forţelor aeriene.

Ministrul Apărării din Bulgaria, Georgi Panayotov şi premierul interimar Stefan Yanev au plecat spre locul accidentului.

„La operaţiunea de căutare şi salvare a pilotului participă toate forţele pe care le avem. Nu avem niciun semn de viaţă de la el, a dispărut brusc de pe radar.

În zona accidentului sunt două fregate, o navă căutătoare de mine care are la bord un dispozitiv de scanare în adâncime. Nu a fost localizat încă. Sunt implicate elicoptere ale Forţelor Aeriene şi ale Marine, dar şi o dronă”, a declarat ministrul Apărării pentru Novinite.

De asemenea, ministrul a declarat că avionul MiG-29 era singură şi efectua o misiune în cadrul exerciţiului militar „Shabla 21”, exerciţiul fiind suspendat în urma accidentului.

Sursa foto: Pexels.com

Publicat: 09 iun. 2021, 12:06 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă