Cum a reușit Larisa Drăgulescu să adune o avere de 2 milioane de euro: ”Am un teanc de diplome acasă, dar am ales să fac bani din ambalajul meu!”

Publicat: 24 Jan. 2022, 20:09 Vedete

Larisa Drăgulescu a trecut prin momente de panică atunci când a aflat că ambii copii au probleme și au fost diagnosticați cu Omicron. Ce înseamnă copiii pentru ea, ce a învățat de la fostul soț, Marian Drăgulescu, dar și cum se înțelege cu actualul partener de viață, Larisa Drăgulescu a povestit totul pentru CIAO.RO! 

Reporter: Larisa, copiii ți-au dat ceva emoții și ai chemat salvarea! Când ai aflat că au de fapt varianta nouă de Covid, Omicron?

Cu 2 zile înainte să i se declanșeze simptomele lui Beatrice, amândoi copiii mei au participat la ziua de naștere a unui coleg, de unde cred că s-au și îmbolnăvit. Beatrice nu a acuzat absolut niciun alt simptom în afară de temperatură foarte mare, fapt care m-a și speriat destul de tare. Dintr-o dată mi-a spus că-i  este foarte frig și când am pus mâna pe fruntea ei, deja ardea foarte.

Cum se simt ei acum? Le-a fost așa de rău? Sunt izolați acasă, la domiciliu?

După aproximativ două ore am solicitat ambulanța, timp în care am încercat toate variantele să-i scad temperatura însă în zadar. În urmă investigațiilor medicale, a doua zi am primit răspunsul analizelor care ne-au anunțat că  este vorba despre Covid, varianta cea nouă, și anume Omicron.

După doar 2 două zile a început și Richard să acuze stări ciudate însă care semănau cu gripă. Vreau să precizez însă că simptomele lui Richard față de cele ale lui Beatrice s-au manifestat complet diferite. Richard a avut o tușe foarte urâtă. Am solicitat din nou ambulanță, am făcut testările și bineînțeles au ieșit și acestea pozitive. În prezent copiii sunt încă la izolare și se simt bine acum.

Larisa Drăgulescu: ”Eu și  Marian suntem în relații foarte bune”

Ce înseamnă copiii pentru tine și cât de mult te-ai sacrificat pentru ei?

Copiii mei sunt totul pentru mine! Ei sunt bucuria vieții mele, ei sunt pe primul plan întotdeauna în tot ce se întâmplă în jurul meu. Am doi copii făcuți din dragoste și tot ce fac pentru ei consider că este firesc, nu există sacrificiu, este ceea ce orice părinte ar trebui să facă pentru puiutii lor. Fericirea lor înseamnă fericirea mea. Momentele în care ei sunt bolnavi, mă fac să mă simt neputincioasă. Însă încerc chiar și așa să găsesc soluții să le fie bine.

 

Ai trecut prin momente cumplite cu Beatrice! Cum este ea acum și ce mai urmează să faci pentru sănătatea fetiței tale? Beatrice suferă de Cholesteatom- Hipoacuzie neurosenzoriala bilateral – Profundă! Sunt șanse de recuperare 100% pentru ea pe viitor?

În 17 ani, am trecut prin multe momente medicale, dificile cu Beatrice dar important este că, da, se va recupera 100%. Mai avem doar câteva luni de reglaje auditive și Beatrice va auzi excelent cu amândouă „urechile”.  Să vă spun un lucru. Beatrice până la 5 ani a spus doar „A”. Eu visam în fiecare noapte că mă strigă și pe mine copilul meu „mama”. Visam să o aud spunând măcar „mama”. Acum Beatrice nu doar că vorbește, ci și cântă.

Fostul tău soț, Marian Drăgulescu, cum te ajută cu copiii?  În ce relații ați rămas voi doi acum?

Eu și  Marian suntem în relații foarte bune. Crăciunul trecut am petrecut împreună la el acasă unde am dansat, cântat toți și ne-am simțit foarte bine. Multe din evenimentele deosebite din viața noastră le-am petrecut împreună chiar și atunci când ne certăm. Așa am fost noi mai vulcanici, de multe ori azi ne certăm și mâine petreceam împreună. Am conștientizat că indiferent de divergențele noastre, avem 2 copii împreună și trebuie să rămânem veșnic uniți.

Ce avere a adunat Larisa Drăgulescu

Ai făcut o avere considerabilă din joburile tale, din Germania și de acum! Știu că faci poze și filmulețe interzise minorilor și ai scăpat de grija zilei de mâine! Nu ți-a fost teamă să nu fii blamată de către copiii tăi pentru asta, la un moment dat?

Faptul că eu fac bani într-un mod puțin acceptat de alții a fost doar o ALEGERE. Mulți oameni poate că au impresia că nu știu sau nu pot face altceva. Se înșeală!  Sunt o femeie care putea fi un psiholog de succes sau o bună profesoară de muzică. De asemenea am absolvit și cursuri de antreprenoriat, contabilitate, cofetar-patiser, chiar și barman ospătar. Am un teanc de diplome acasă, dar am ales să fac bani din ambalajul meu propriu pentru că am știut că așa pot câștiga mult mai mulți bani într-un timp relativ scurt. Sunt multe femei frumoase însă nu este suficient doar atât. Și eu am avut încredere în abilitățile mele de a produce cât mai mulți bani și de a face ceva cu ei, nu doar să trăiesc. Mi-am crescut copiii cu o gândire “open”, așa că nu îmi este teamă de nimic.

Cum le-ai explicat că ai un astfel de job? Lumea e rea și mai vorbește… Colegii de școală ai lui Richard nu l-au luat în derâdere?

Nu am auzit de la colegii lor de școală nimic. În schimb am auzit de la colegii lui Richard de la gimnastică câteva discuții care l-au deranjat într-adevăr puțîn dar la scurt timp Richard a ales să se retragă definitv din gimnastică și așa s-a închis și povestea asta.

Larisa Drăgulescu: ”Tot ce îmi doresc este sănătate”

Soțul tău cum s-a împăcat cu ideea jobului tău?

Actualul meu soț m-a cunoscut pe vremea când lucram în club în  Germania, a fost clientul meu așa că nu este în măsură să zică altceva în afară de a mă susține.

Tu îți întreții singură toată familia sau ai și ajutor din partea soțului tău?

El are jobul lui și eu am jobul meu. Suntem pe principiul banii mei sunt ai mei, banii lui sunt tot ai mei.

Ce îți mai dorești de acum încolo pentru tine și familia ta?

Tot ce îmi doresc este sănătate pentru că dacă suntem sănătoși atunci putem face de toate.

”Nu am regrete de niciun fel”

Unde ți-ai propus să ajungi pe plan financiar? Investești banii câștigați într-un domeniu anume?

Am investit banii într-un salon de înfrumusețare și în imobiliare.

Ce i-ar spune Larisa Drăgulescu de acum, Larisei Drăgulescu de acum 10 ani?

Larisei Drăgulescu de acum 10  ani i-aș spune: “Bravo, ai învățat ceva de la Marian. Ambiția!”.

Ai vreun regret cu privire la viața ta?

Nu am regrete de niciun fel. Nu aș schimba cu nimic viața mea. Întotdeauna tot răul a fost spre bine. Mereu deciziile mele au fost bine gândite și calculate.

Există vreun bărbat din trecutul tău căruia vrei să-i reproșezi ceva?

Bărbaților din trecutul meu vreau să le mulțumesc. Fiecare a fost bun în ceva. Am învățat de la fiecare câte ceva. M-am simțit iubită de toți și m-am despărțit atunci când am premeditat eu.

 

 

 

Publicat: 24 Jan. 2022, 20:09 Vedete
Pe aceeași temă