Cum poți scăpa de cearcăne! Câte ședințe de tratament sunt necesare pentru a le îndepărta și care este cea mai eficientă metodă!

Publicat: 29 nov. 2022, 20:47 Autor: Dora Bazavan Arhiva

Realitatea modernă te ajută să scapi de cearcăne! Deși ochii îți spun povestea, ei nu trebuie să-ți dezvăluie vârsta. Din fericire, chiar dacă elastina și colagenul dispar pe măsură ce trece timpul, medicina modernă vine cu o serie de tratamente care ne pot reda frumusețea chipului de odinioară. Despre cele mai eficiente metode anti cearcăne Dr. Amalia Anghel, medic primar dermatovenerologie și estetică dermatologică are soluția perfectă, mai ales că vin sărbătorile și femeile caută și mai mult tot felul de tratamente menite să le înfrumusețeze și să le scape de oboseală de pe chip.

” Cearcănele reprezintă în prezent una dintre cele mai frecvente preocupări pe care le au pacienții (atât femeile, cât și bărbații) care îmi trec pragul cabinetului. Realitatea este că cearcănele au devenit semnătura recognoscibilă a persoanei moderne, puternice, pentru care stresul și oboseala fac parte din rutina zilnică. Ritmul accelerat în care trăim, alimentația necorespunzătoare, stresul, oboseala, grijile cotidiene și nopțile nedormite sunt catalizatorii schimbării noastre fizice. Precum într-un lanț al cauzelor și efectelor, nimic din ceea ce trăim nu trece fără a modifica felul în care arătăm. Pielea ne trădează tot ceea ce purtăm în interiorul ființei noastre”, spune Dr. Amalia Anghel.

Când vorbim despre cearcăne ne referim la zona de pleoapă inferioară, care este extrem de complexă, cu o mare variabilitate de aspecte, adesea asociate. Așadar, întâlnim o serie de probleme pentru care, din fericire, există astăzi soluții accesibile oricui. Apariția cearcănelor este determinată de cauze diferite și necesită, evident, tratamente diferite. „Din experiența mea vă pot spune că există mai multe tipuri de cearcăne. Tocmai din acest motiv, consultul dermatologic reprezintă primul pas esențial în identificarea problemei și stabilirea tratamentului personalizat pentru fiecare pacient în parte. Este important să știm din start cu ce ne confruntăm exact”, adaugă medicul.

Tipuri de cearcăne

1. Cearcăne de conformație

În cazul cearcănelor de conformație, unde șanțul lacrimal este vizibil, cea mai bună variantă de tratament este volumizarea (umplerea) acestora cu acid hialuronic dedicat acestei zone.

2. Cearcăne de culoare (pigmentate)

Pigmentarea este o problemă frecventă, însă poate fi ameliorată prin terapii minim invazive precum mezoterapia sau tratamentele laser. În urma unui consult de specialitate, fiecare pacient primește tratamentul personalizat – poate fi recomandată o anumită terapie sau un mix de tratamente.

3. Pungi vizibile și excesul de pleoapă inferioară/superioară

Acestea sunt impropriu denumite cearcăne, fiind cauzate de acumularea de limfă în pleoapa inferioară. Odată devenite cronice, ele nu mai dispar de la sine, însă se poate ameliora aspectul inestetic al acestora cu ajutorul terapiilor laser sau, în cazul excesului de piele, acesta poate fi înlăturat în urma unei blefaroplastii.

4.Cearcăne mixte

Cearcănele cu dublă problemă – atât pigmentate, cât și afectate de lipsa volumului în zona pleoapei inferioare –  se pot trata cu ajutorul mezoterapiei (pentru a șterge eventualele pigmentări) urmată de volumizarea cu acid hialuronic.

Ridurile fine, cele din unghiul exterior al ochiului sunt încă o problemă adesea întâlnită la nivel ocular și se pot corecta rapid prin injectarea de toxină botulinică.

Tratament laser de ultimă generație pentru cearcăne

 De cele mai multe ori întâlnim asociate mai multe probleme care duc la formarea și intensificarea cearcănelor, iar corectarea lor nu este un proces ușor și necesită experiența și îndemânarea unui medic priceput pentru a ajunge la rezultatele dorite.

Tocmai de aceea, mi-am dorit să îmbin știința și tehnologia de ultimă oră în vederea ștergerii urmelor pe care, cel mai adesea, factorii de stres le schițează pe chipul nostru, adâncindu-le în timp și transformându-le într-un veritabil rival în propria piele. 

Astfel, am simțit necesitatea de a adăuga tratamentelor noastre o tehnologie laser cu care putem acționa extrem de eficient la nivelul tegumentului fin al pleoapelor superioare și inferioare.

Spre deosebire de alte terapii laser, principiul este al undelor de șoc, cu adaptarea distanței focale și acțiune în straturile profunde alte pielii noastre, epiderm profund și/sau derm, menținând integru stratul superficial al tegumentului.

Astfel, nu avem perioadă de recuperare, pielea se poate înroși ușor, dar se remite în câteva minunte, procedura se poate realiza chiar și în pauza de prânz“, explică Dr. Amalia Anghel.

Prin acest tratament reușim a ameliora ridurile fine, textura, calitatea pielii, refacem fermitatea și ameliorăm pigmentarea de pleoapă inferioară. Un protocol complet include 4-6 ședințe spațiate la o lună. Este o procedură extrem de valoroasă deoarece ne permite a acționa asupra problemelor complexe de pleoape, cu rezultate remarcabile.

Mezoterapia anti cearcăne

Mezoterapia înseamnă introducerea, prin microinjecții, a unui cocktail de substanțe, stabilit de medic în funcție de nevoile şi situația pacientului, conținând vitamine, minerale, aminoacizi, enzime, acid hialuronic, oligoelemente etc.

Acidul hialuronic, substanța de umplere (volumizare) a cearcănelor

Pe de altă parte, injectarea acidului hialuronic pentru corectarea cearcănelor trebuie facută de medici cu o experiență vastă în acest sens. De ce? Deoarece este o procedură delicată, care necesită multă atenție, tehnică special, cantitatea și tipul potrivit de substanță de umplere și hidratare.

 

 

 

Publicat: 29 nov. 2022, 20:47 Autor: Dora Bazavan Arhiva
Am terminat Facultatea de Filosofie și Jurnalism din cadrul Universității "Spiru Haret" și mi-am dorit întotdeauna să profesez în acest…...
Pe aceeași temă