EXCLUSIV | Ce pretenții are Alessia de la viitorul partener + La ce teste își supune pretendenții: „Vreau un bărbat în adevăratul sens al cuvântului!”

Publicat: 23 oct. 2023, 18:30 Autor: Dora Bazavan Vedete

După ce lumea i-a fost dată peste cap și s-a despărțit cu cântec de fostul ei partener de viață, tatăl băiețelului ei de 5 ani, cântăreața Alessia este acum cu zâmbetul pe buze. A suferit mult dar a reușit să treacă peste toate necazurile din viața ei.

La începutul anului 2021 cerea ordin de protecție împotriva fostului soț, dar a reușit să se vindece treptat de traumele trecutului. Artista ne-a mărturisit că se simte acum vindecată în proporție de 100% și își dorește tot ce este mai bun pentru ea și băiețelul său, Alvin. Iar până când își reface viața și găsește bărbatul potrivit pentru ea, Alessia are un test de 90 de zile la care își supune pretendenții!

Ce pretenții are Alessia de la viitorul partener

Alessia, cum ești tu sufletește vorbind acum?

Sunt foarte bine, foarte liniștită!

Ai trecut peste tot ce s-a întâmplat în viața ta?

Sunt vindecată 100%!. Sunt foarte bine cu mine. Mă simt foarte bine! Nu mă așteptam să mă mai simt așa vreodată!

Îți dorești o nouă relație? Te-ai gândit să îți refaci viața la un moment dat?

La un moment dat, da! Nu caut nimic. Caut un bărbat mai puternic decât mine, din toate punctele de vedere. Mai inteligent decât mine, să am și eu ce învăța de la el! Că așa trebuie să fie! Bărbatul trebuie să fie stâlpul și femeia  să aibă de învățat de la el. Așa consider eu! Vreau un bărbat în adevăratul sens al cuvântului! Până atunci prefer să stau singură! Nu-mi place să pierd din timpul copilului meu să ies la întâlniri cu cineva care nu consider că se apropie de ceea ce îmi doresc eu. Și îți dai seama din câteva conversații, destul de repede, dacă un om este sau nu ce trebuie. Și ca să-ți spun și un secret, când cunosc un bărbat care mă place, fac „90 days challenge”.

La ce teste își supune pretendenții

Adică ce înseamnă asta?

Adică timp de 90 de zile să ne cunoaștem, după care trecem la altele! (râde). Nu a trecut niciunul testul! Ideea este că în 90 de zile, cam în 3 săptămâni, așa, maxim 4, un om își dă arama pe față. Nu poate să se ascundă la nesfârșit. De mai multe ori încerci să aflii și cu  cine vorbești, ce prieteni are, îi pui tot felul de întrebări, ieșiți  în diferite locuri, să vezi cum se comportă, dacă se ascunde,  tot felul de șiretlicuri! (râde)

Dar tu ești mai geloasă într-o relație sau  bărbatul?

Eu nu sunt nici geloasă, nici posesivă, nimic. Și de asta nici nu accept pe cineva gelos. Doar un om care nu e sigur pe el e și gelos și posesiv,  pentru că suntem liberi până la urmă, nu e nimeni proprietatea nimănui!

Mai ții legătura cu tatăl lui Alvin? Îl creșteți împreună?

Sincer, mai răruț că e mai drăguț! Sper să își respecte în continuare programul de  vizită! Are program. Nu îl respectă tot timpul dar asta este! Ar trebui de două ori pe lună dar luna asta a sărit-o, spre exemplu!

Pregătești noi proiecte în ceea ce privește muzica?

Sunt foarte bine pe plan muzical. Am scris  vreo 15 piese și încep să le lansez. Sunt foarte fericită pentru că pot să fac asta din nou, că am o stare emoțională și psihică foarte bună și, de ce nu, și financiară, pentru că am foarte multe concerte! Nu este o laudă ci  pur și simplu spun că sunt  chiar foarte fericită și din acest punct de vedere. Am o echipă care se ocupă chiar cum trebuie de mine. Și Carmen și Marius Chină. Am chiar toate weekend-urile pline! Sunt norocoasă! Dar și lucrez tot timpul la proiect și îl ajustez pentru fiecare proiect în parte. Am început să merg și la evenimente private și totul e bine!

Publicat: 23 oct. 2023, 18:30 Autor: Dora Bazavan Vedete
Am terminat Facultatea de Filosofie și Jurnalism din cadrul Universității "Spiru Haret" și mi-am dorit întotdeauna să profesez în acest…...
Pe aceeași temă