Carmen Iohannis este cunoscută acum drept soția președintelui României, însă puțină lume știe ce făcea aceasta în tinerețe, pe vremea comunismului. În perioada aceea, Carmen Lăzurcă, așa cum o chema înainte de căsătorie, era nevoită să se ascundă de autorități.
Prima Doamnă a României s-a născut pe 2 noiembrie 1960, în satul Sântu, din județul Mureș. Familia sa era una de catolici, lucru care mai târziu avea să-i creeze mai multe dificultăți lui Carmen Iohannis, în special în perioada comunismului. Actuala soție a președintelui României s-a născut cu numele de Carmen Lăzurcă, iar tatăl său, Ion Lăzurcă, avea o meserie bine plătită în acea perioadă. Acesta era blănar, motiv pentru care familia Primei Doamne o ducea destul de bine încă de atunci.
Din momentul în care Nicolae Ceaușescu a devenit șeful statului și pe întreaga durată a perioadei comuniste, Biserica nu era văzută deloc cu ochi buni. Prin urmare, nici cei care și-ar fi dorit să meargă la slujbe sau să fie mai apropiați de cele sfinte nu aveau o viață ușoară.
În această situație se afla și Carmen Iohannis. Aceasta era nevoită să participe pe ascuns la slujbele care erau ținute de Pompeiu Onofreiu. Acesta își făcuse în propria casă o adevărată capelă. Fiind urmărit mereu de Securitate, protopopul a revenit în Sibiu în 1964, după ce fusese arestat de comuniști, atunci când s-a desființat Biserica Greco-Catolică.
Pentru că la început nu avea o parohie proprie și nici măcar nu era lăsat să țină slujbe, Pompeiu Onofreiu nu a renunțat la credința sa și de aceea îi primea pe oameni în casa lui, care era pe strada Șelarilor, din Sibiu. Acolo mergea și Carmen Iohannis, dar și actulalul președinte al României, Klaus Iohannis.
Președintele României și Prima Doamnă au o căsnicie care durează de peste 30 de ani. Atunci când s-au cunoscut, Carmen Iohannis avea 22 de ani, iar viitorul ei soț era cu un an mai mare. Amândoi erau studenți și au ajuns să se știe datorită unor prieteni comuni. Până să facă marele pas, au avut o relație destul de lungă. De-abia după 7 ani s-au căsătorit, în 1989.
Până atunci, s-au ocupat de cariere. Amândoi au fost profesori în Sibiu, iar după căderea comunismului, și-au continuat meseria în cadrul liceelor pe care le-au absolvit. Mai exact, Prima Doamnă a terminat Colegiul Național ”Gheorghe Lazăr”, din Sibiu, în timp ce Klaus Iohannis a absolvit Colegiul Național ”Samuel von Brukenthal”, din același municipiu.
În anul 2000, Klaus Iohannis devenea primarul Sibiului. Și-a menținut acest statut timp de 12 ani. Pe data de 16 noiembrie 2014 a devenit președintele României, după ce a obținut 54,43% din voturi și l-a devansat astfel pe Victor Ponta. Anul trecut, a fost ales pentru un nou mandat, cu un procentaj de 66,09%. Contracandidatul său a fost Viorica Dăncilă.