Cristi Borcea vrea eliberare conditionata. Cand se judeca cererea lui

Publicat: 09 Apr. 2019, 19:16 Vedete

Timpul pe care fostul finanțator Dinamo l-a petrecut încarcerat depășește deja 4 ani și 6 luni si a putut depune cerere de eliberare condiționată.

Magistrații Judecătoriei Sectorului 5 sunt așteptați să dezbată, miercuri, și să ia o decizie referitor la solicitarea de eliberare condiționată depusă de fostul acționar al FC Dinamo București, Cristi Borcea, în prezent încarcerat la Penitenciarul Rahova.

Decizia Judecătoriei Sectorului 5 nu va fi definitivă, astfel că fostul dinamovist nu va ieși încă din închisoare, informeaza mediafax.ro.

Cristi Borcea este încarcerat la Penitenciarul Rahova după ce a fost condamnat, pe 8 februarie 2019, la cinci ani de închisoare în dosarul retrocedării plajelor, alături de Radu Mazăre. Instanţa a dispus şi confiscarea sumei de aproape un milion de euro de la fostul acționar al echipei de fotbal Dinamo București.

Cristi Borcea vrea eliberare conditionata

Pe 18 martie, Curtea de Apel Bucureşti a stabilit că fostul finanţator al clubului Dinamo are de executat o condamnare de 7 ani şi 6 luni închisoare după ce au fost contopite pedepsele din dosarele retrocedărilor ilegale de terenuri şi transferurilor din fotbal.

Magistrații au decis să-i scadă din pedeapsa de 7 ani și 6 luni timpul petrecut deja în închisoare, prin condamnările din dosarul transferurilor din fotbal, precum și sentința pe care o execută în prezent la Penitenciarul Rahova, cea din dosarul retrocedării plajelor, adică perioada 04.03.2014 – 02.07.2018 și respectiv cea din 08.02.2019 până acum.

Potrivit legii, eliberarea condiţionată în cazul închisorii poate fi dispusă, dacă persoana condamnată a executat cel puţin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani, sau cel puţin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani.

Publicat: 09 Apr. 2019, 19:16 Vedete
Pe aceeași temă