O femeie în vârstă de 29 de ani, din Olt, însărcinată în trei luni, s-a luat la ceartă cu soţul ei, în casa în care cei doi locuiau în Vulpeni, Olt. Scandalul a degenerat, iar bărbatul a fost înjunghiat în gât!
Tânărul i-ar fi spus soţiei sale că va pleca la o petrecere organizată de şeful său de la muncă, însă aceasta s-a supărat şi l-a ameninţat că se va muta acasă la mama ei.
Între cei doi a izbucnit un conflict, iar la un moment dat, tânăra însărcinată a pus mâna pe un cuţit şi l-a lovit pe soţul ei în zona gâtului.
„În fapt, s-a reţinut că inculpata, în dimineaţa zilei de 07.01.2020, în jurul orelor 11:00 – 11:30, pe fondul unor discuţii contradictorii cu concubinul său, în vârstă de 33 de ani, i-a aplicat acestuia două lovituri cu un cuţit de bucătărie, lovituri în urma cărora victima a decedat.
Din concluziile preliminare întocmite de către S.J.M.L Olt rezultă că victima a prezentat două leziuni traumatice, respectiv o plagă înjunghiată în regiunea supraclaviculară stângă şi o plagă înjunghiată în zona claviculară stângă„, se arată într-un comunicat al procurorilor.
În urma loviturilor primite, tânărul de 33 de ani a pierdut foarte mult sânge, iar ulterior şi-a pierdut viaţa.
Tânăra însărcinată a fost reţinută pentru 24 de ore sub acuzaţia de omor, iar astăzi va fi prezentată instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.