Cornel Galeș, condus pe ultimul drum de rude și prieteni FOTO EXCLUSIV

Publicat: 12 dec. 2019, 11:50 Autor: Elena General

Cornel Galeș va fi condus astăzi pe ultimul drum, de fosta iubită, prieteni și apropiați, urmând să fie îngropat lângă marea sa iubire, regretata artistă Ileana Ciuculete, aceasta fiind și ultima dorință a regretatului impresar.

Cortegiul funerar al lui Cornel Galeș a ajuns la Cimitirul Străulești 2 din București, unde în urmă cu aproape trei ani a fost înmormântată Ileana Ciuculete.

La scurt timp după ce a ajuns la mormântul pregătit pentru fostul impresar, preotul a început slujba religioasă. Rudele și apropiații lui Cornel Galeș au ales să țină capacul deschis la sicriu, deși, el are fața reconstruită în urma accidentului grav suferit în ultima zi din noiembrie.

Sicriul cu trupul lui Cornel Galeș a fost coborât în groapă, iar rudele și apropiații nu și-au putut stăpâni lacrimile în aceste momente cutremurătoare.

“Dumnezeu să-l odihnească în pace! Ne pare sincer rău. Am fost șocați când am aflat, nu se aștepta nimeni la așa ceva. Când este vorba de moarte și viață se iartă. De-aia suntem creștini… Ăsta e cel mai important lucru. Fratele nu vine, că a rămas cu bunica noastră, că e în vârstă. Am venit eu cu unchiul meu… Dumnezeu să-l odihnească în pace”, a declarat Mugurel Sfetcu în cadrul unui interviu, oferit înainte ca tatăl său vitreg să fie înmormântat.

Slujba de înmormântare a lui Cornel Galeș s-a încheiat. Înainte să scoată coșciugul din biserică, băieții Ilenei Ciuculete, fratele artistei, dar și alte rude și prieteni și-au luat rămas bun pentru totdeauna de la fostul impresar.

Tot cortegiul funerat va pleca spre locul în care Cornel Galeș își va dormi somnul de veci, alături de soția lui, Ileana Ciuculete,

Silviu Lepădat, unul dintre prietenii apropiați ai lui Cornel Galeș, a oferit un interviu emoționant despre fostul impresar. Mai mult, acesta a dezvăluit că, printre cei care își vor lua rămas bun de la soțul Ilenei Ciuculete se numără fiii regretatei artiste, dar și fratele acesteia, Aurel Ciuculete.

“Un gând trist, de despărțire… față de o persoană dragă sufletului meu și nu numai al meu. Cornel Galeș a fost un om iubit de foarte mulți, a avut mulți prieteni. Au fost controverse că e singur, nu e singur. Azi-noapte, la priveghi, am stat până la 2:00 alături de prieteni, de rude. Cornel a fost un om bun, iubitor, darnic și așa trebuie să rămână în memoria tuturor. Mă aștept să vină și băieții doamnei Ileana Ciuculete. Eu am vorbit cu Auraș, mi-a spus că vine. Ei sunt niște oameni buni, care se mobilizează în astfel de moment. Cum este normal, Cornel Galeș va fi înmormântat alături de soția lui, Ileana Ciuculete, iubirea vieții lui, Zânica lui.”, a declarat Silviu Lepădat înainte să intre în biserică, la slujba de înmormântare a soțului regretatei artiste de muzică populară.

La intrarea în lăcașul de cult, fosta iubită a bărbatului nu a dorit să facă declarații. Viviana Mantoiu a apărut la biserica unde se ține slujba de înmormântare tranfigurată de durere și suferință, îmbrăcată în negru.

Cum a murit Cornel Galeș

Fostul impresar a murit în urma unui accident de mașină extrem de violent, produs lângă Valencia, ceea ce a făcut ca în urma impactului Galeș să necesite o reconstrucție parțială a corpului de către medici specialiști.

Acesta a fost și motivul pentru care Viviana, fosta lui iubită, a decis ca sicriul să fie unul ”special”, aceasta fiind acoperit, închis cu o cheie, și să fie deschis la cerere doar pentru prietenii extrem de apropiați ai acestuia care doresc să-l vadă pentru ultima oară.

 

Publicat: 12 dec. 2019, 11:50 Autor: Elena General
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă
×