Cine a câștigat Survivor România și premiul de 250.000 de lei

Publicat: 31 mai 2020, 09:56 Autor: Andreea Voicu Vedete

Elena Ionescu este câștigătoarea ediției Survivor România de la Kanal D. Avem și primele declarații!

Cântăreața, care a fost angrenată în mai multe scandaluri de-a lungul edițiilor Survivor România, este câștigătoarea marelui premiu de 250.000 de lei. Pentru acest titlu s-au întrecut 29 de concurenți în Republica Dominicană, arată Cancan.

Dan Cruceru a întrebat-o: “Ai fost pusă la pământ de zeci de ori, dar de fiecare dată ai reușit să te ridici. Ai reușit să intri în inimile telespectatorilor și i-ai convins că meriți trofeul din mâinile tale. Elena, ce-i vei povesti, peste ani, fiului tău?”

Elena Ionescu: “Că am luptat ca o leoaică pentru copilul ei. Că m-am dăruit și am mers cu un scop precis, dar în același timp prin corectitudine și prin muncă. A fost o cursă tare grea, dar tare frumoas, din care, cu siguranță, am să-l învăț și pe el. Mă simt mult mai puternică din toate punctele de vedere, pentru a-l ajuta pe el în viață de acum înainte. Nu am cuvinte să vorbesc despre Survivor în acest moment. Voi avea când mă voi trezi din acest vis. Este ceva ireal! Am impresia că n-aș vrea să mă mai trezesc. Această competiție este cea mai supremă lecție de viață pe care am primit-o de la voi și de la Dumnezeu”

Elena Ionescu a câștigat Survivor România și premiul de 250.000 de lei

Chiar dacă a fost criticată dur atât de colegii săi din emisiune, cât și de persoanele din afara lor – admiratori, fani, telespectatori, Elena Ionescu nu s-a lăsat cu moralul la pământ și a luptat în continuare până a reușit să câștige! Astfel, Elena Ionescu, ex-Mandinga, a plecat acasă cu un premiul în valoare de aproape 50.000 de euro și cu un titlu care va fi recunoscut pentru multă vreme! După atâtea luni de zile de supraviețuit, luptat, concurat și împărțit, Elena Ionescu a ieșit favorită și în rândul voturilor publicului.

Publicat: 31 mai 2020, 09:56 Autor: Andreea Voicu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă