Cererea în căsătorie făcută de Jador, la Survivor All Stars, comentată de Andrei Krișan: ”un moment la care am rămas cu gura căscată de uimire”

Publicat: 07 mart. 2024, 14:30 Autor: Loredana Dumitrașcu Vedete

O nouă seară încărcată de momente la Survivor All Stars a fost aseară, pe PRO TV. Dacă Războinicii au continuat seria victoriilor la ștafetă, Faimoșii au dat semne că starea de bine din trib și dorința lor este tot mai puternică. Pe de altă parte, Jador a revenit în show și a oferit un moment incredibil de emoționant, alături de iubita lui, Oana Ciocan. Despre toate a discutat Andrei Krișan în acest material, în exclusivitate.

”O nouă zi în care Faimoșii încep să se omogenizeze, să discute frumos, să nu existe tensiuni, și-au făcut și o masă. Zanni spune că simte că acum are cu cine să stea la masă, ceea ce mi se pare foarte drăguț. Ana, noua concurentă, încearcă să se integreze în echipă, a avut o mică neînțelegere plecând de la orez, dar s-a rezolvat, iar asta arată deschiderea lor spre a o accepta în trib. Pare o formulă care ar avea multe de câștigat. Asta se poate vedea din jocurile care au ajuns la ștafetă, Ana are deja patru puncte până acum – toate intrările ei au fost încheiate cu punct. E o putere nouă care dă speranțe mari că face treabă bună și aduce jocuri importante”, a menționat Krișan, după ce a urmărit emisia.

Cererea în căsătorie făcută de Jador, la Survivor All Stars, comentată de Andrei Krișan

Evident, fostul Războinic se declară încântat de forma tribului din care a făcut și el parte în trecut: ”Din păcate, pentru Faimoși și din fericire, pentru Războinici, au câștigat imunitatea, pare o săptămână albastră. Mă bucur să văd lucrurile astea și nu știu ce se întâmplă cu Faimoșii, care sunt tot la limită să câștige un joc”.

Andrei nu ar fi putut comenta ediția de ieri fără a discuta despre întâlnirea dintre Jador și Oana Ciocan: ”Pentru că Survivor este uneori surprizer, cum zicea Dan Ursa, am avut parte de un moment la care am rămas cu gura căscată de uimire. Jador a revenit într-un punct în care toată lumea vorbea despre plecarea lui. Oana Ciocan, noua concurentă, a fost cerută în căsătorie, într-un moment drăguț și simpatic. Mă bucur pentru ei și sunt convins că toți din camp-uri s-ar fi bucurat să aibă parte de o astfel de vizită, dar e bine pentru Jador că a putut vorbi cu Oana și să-i ofere o energie mai bună. Simt că ea nu avea gândul în jocuri, iar acum după vestea bună și energia de la Jador, va putea să-și revină. E clar că e o veste imensă și mă bucur pentru ei”.

Comentariul lui Andrei se încheie cu o concluzie, după ce a analizat și jocul de Imunitate personală, dat în tribul roșu: ”La Imunitate personală, un joc foarte tare, mi-a plăcut. Nu am văzut foarte multă competiție sau că trăgeau cu dinții pentru a o câștiga, dar TJ Miles este destul de motivat și constant. Este a treia imunitate a lui, de care se bucură. Sunt curios pe cine va nominaliza. Zmărăndescu este o opțiune, de colan sau de grup, să vedem cine va fi a doua. Sper să nu fie Ștefi, ci să fie făcute alegerile potrivite”.

Săptămâna de Survivor All Stars se încheie astăzi, de la 21:30.

Publicat: 07 mart. 2024, 14:30 Autor: Loredana Dumitrașcu Vedete
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. A lucrat încă din 2009 la ProSport ca intern. În…...
Pe aceeași temă