CIAO.ro a realizat un interviu exclusiv cu cel mai renumit consultant de marketing turistic de la noi, Răzvan Pascu! Când vom putea călători din nou și în ce destinații, ce se întâmplă cu vacanțele pe care le avem deja rezervate și când își va reveni turismul după această criză generată de Coronavirus, aflați imediat!
Reporter: Răzvan, cum te-a afectat această neașteptată criză? A lovit puternic în turism și nu numai…
Evident că nimic nu mai funcționează în parametri normali, plus că a fost o scădere bruscă și revenirea va fi lentă. Turismul a fost una dintre primele industrii lovite, călătoriile au fost primele afectate, apoi industria ospitalității în tot ansamblul său, dar iată că s-a răspândit rapid în majoritatea industriilor.
La acest moment eu mi-am anulat călătoria anuală cu turiștii în Japonia. În fiecare an petrec aproximativ o lună în Japonia, în perioada înfloririi cireșilor, pentru a sărbători Sakura cu românii dornici de această experiență unică. Anul acesta am rămas acasă și am decis împreună cu turiștii noștri să amânăm experiența pe anul viitor. A fost, însă, un prilej să îmi amintesc cât de frumoși sunt cireșii înfloriți din Japonia, să îmi amintesc de cel mai respectuos popor pe care l-am vizitat și să recunosc că îmi este dor de aglomerația din Kyoto, Tokyo și Osaka.
Ce excursii de grup ți-au picat în această perioadă și au trebuit reprogramate sau amânate?
Am amânat pe anul viitor Japonia. Mai aveam programată o vacanță de familie în Dubai, de ziua băiatului cel mare, pe 1 Mai, pe care am anulat-o și rămâne să decidem asupra vacanțelor viitoare pe măsură ce vom cunoaște mai multe lucruri despre evoluția lucrurilor. Cel mai probabil și excursia de grup de la final de Mai în Africa de Sud o vom muta pentru anul viitor, când să călătorești va fi mult mai sigur decât acum. Siguranța și sănătatea sunt pe primul loc, bineînțeles. Recunosc că voi călători cu mult mai multă plăcere atunci când mi se va permite să o fac, iar turiștii noștri au încredere în noi că ne zbatem pentru ca ei să piardă cât mai puțin și să aibă cele mai bune și sigure experiențe.
Tu eși un om extrem de activ și te plimbi foarte mult. Ce înseamnă pentru ține să stai acum cumva mai mult blocat acasă?
Este amuzat că în anii trecuți mereu spuneam că îmi doresc să stau o perioada acasă doar cu soția mea Andra și cu copiii, să nu mai fiu mereu între două avioane, să nu mai ratez momente importante din viață băieților mei. Iată că dorința mi s-a împlinit. E ok să stau acasă o perioada, singurul lucru care nu îmi place este să văd oameni care suferă atât din cauza acestei boli, cât mai ales din cauze economice. Recuperez acum timpul petrecut cu cei dragi și încerc să fiu cu un sfat și cu un gând pozitiv zilnic de cei care mă urmăresc online, pe Facebook, Instagram sau blog.
Recunosc că nu am avut timp să mă plictisesc și nici nu resimt anxietatea statului în casă, am muncit foarte mult la noi proiecte pe care le aveam în stand-by, pregătesc excursiile de anul viitor, am lansat niște broșuri pentru copii despre călătorii, am avut multe campanii pe blog, am fost la multe emisiuni TV, etc. Regret că nu pot călători, că ne sunt îngrădite libertățile, cel mai tare mă doare gândul că nu știu când se va termina și cum, dar cu cât vom respecta mai mulți și mai intens recomandarea de a sta în acasă, cu atât se va termina această nebunie mai repede și mai ușor din punct de vedere economic pentru toți.
Ca și pierderi de business, unde te situezi? Ți-ai făcut un calcul în acest sens?
Încă nu putem analiza pierderile, dar probabil că și cifra de afaceri e vorba de câteva sute de mii de euro în minus în această perioadă. Încă nu știm cum va fi revenirea, poate fi destul de bruscă, mai ales că noi nu am stat deloc nici în această perioadă și am pregătit deja proiecte noi. Pot spune însă că vom pierde cu toții diferite oportunități în perioada următoare. Turismul este o industrie puternic ramificată la nivelul societății. Lipsa călătoriilor ne afectează pe toți, chiar dacă nu conștientizăm. Gândiți-vă că sunt oameni care urmau să plece la muncă în afara țării, familii care se întrețineau din mici business-uri din turism pe timp de primăvară-vară, șoferi care asigurau transportul la aeroport și multe, multe alte astfel de exemple.
Pe de altă parte, sunt conștient că această criză va scoate la iveală și foarte multe ocazii, fie de a dezvolta ceea ce am lăsat mereu pe „mai încolo”, fie de a gândi noi direcții de business.
Ce destinații au acum cel mai mult de pierdut și când crezi că se vor putea relua zborurile și vacanțele într-acolo?
Fără îndoială că toate țările vor pierde din punct de vedere turistic. Dar cele mai afectate vor fi cu siguranță țările sărace, care depindeau în proporție covârșitoare de turism, cum este Thailanda, spre exemplu. Mi-e foarte greu să fac estimări în acest moment, dar îmi doresc ca din iunie să începem ușor-ușor să călătorim, la început poate în România și apoi și în afara țării. Nimeni nu și-a putut imagina că lumea se poate închide ermetic în doar o lună.
Când și cum crezi că își va reveni turismul după această puternică criză?
Din nou, este dificil de estimat. Însă eu am fost mereu pe partea pozitivă a lucrurilor și niciodată nu m-am lăsat pradă gândurilor fataliste. Consider, așadar, că anul acesta va fi un an dificil din punct de vedere turistic, nu pentru că nu vom mai călători deloc, ci pentru că toate companiile aeriene, aeroporturile și agențiile de turism vor trebui să își regândească activitatea.
Deja avem primul aeroport din lume care testează de COVID toți pasagerii care aterizează, aeroportul din Hong Kong, și intuiesc că acesta va fi viitorul. Consider, însă, că oamenii vor conștientiza după această criză-fulger că în viață nu contează ceea ce acumulezi, nu contează averea, nu contează valoarea din cont, ci ceea ce ai făcut cu acei bani. În fața acestui virus suntem cu toții o posibilă pradă, indiferent de câți bani avem, de statut, nume, că suntem vedete sau oameni de rând. Și eu personal voi căuta cu și mai mare îndârjire să explorez lumea, să cunosc oameni frumoși de pe tot Globul, să ajung în locurile care mă fac fericit. Pentru că iată că banii nu ne apară în momente ca acestea.
Care era destinația anului 2020? Acum este ușor compromis acest an…
Pentru români cu siguranță că ar fi rămas în top vacanțele în destinațiile clasice, estivale: Grecia, Turcia, dar și destinațiile din zona Golfului: Dubai, Doha ori Israel, Iordania sau Egipt.
Dintre destinațiile îndepărtate Zanzibar, SUA și Brazilia concurează pentru un loc în preferințele românilor și sunt tare curios cum vor evolua lucrurile în toamnă.
Cred că românii vor continuă să călătorească, însă dacă scăderea a fost bruscă, revenirea va fi lentă. La început, după ridicarea restricțiilor și în lunile următoare, se va călători timid prin țară, eventual și prin Bulgaria sau Grecia, dacă va părea sigur în ochii turiștilor. Nu cred că se vor mai face planuri pe termen mediu, ci vor fi excursii cumpărate din scurt, sau pe termen foarte lung, de exemplu la vară pentru anul viitor.
Va dura până când românii vor câștiga din nou încrederea să călătorească, și asta oricum se va întâmplă doar dacă nu va apărea un val 2 de îmbolnăviri sau dacă va apărea un vaccin, teste la liber și tot mai multe companii de asigurări de călătorie care să preia și riscul de îmbolnăvire cu COVID.
Cei cu venituri mici și medii vor fi afectați și vor călători mai puțin, pe de altă parte mă aștept ca pe termen mediu prețurile călătoriilor să crească și mă aștept ca din preferințele românilor, cel puțin pe termen scurt și mediu să dispară hotelurile foarte aglomerate de genul celor de la all-inclusive din Turcia. Cred că pe termen lung va crește cererea de vacanțe, pentru că în această perioadă mulți își vor da seama că doar cu asta pot rămâne concret: cu amintiri și experiențe.
Dar se va reveni greu la ce aveam acum 2 luni, poate cam în 2 ani. Iar atunci, mulți își vor dori să își împlinească vise, de genul să viziteze locații exotice pe care le-au gândit mereu că excursia vieții lor. Desigur, contează și cum va evolua economia și dacă măcar într-un an de zile ne vom reveni economic la nivelul de acum o luna. Sunt multe necunoscute în joc, așa că încerc să mă feresc să fac predicții – nimeni nu și-a putut imagina că planetă se poate închide cu totul în doar o lună de zile.
Mulți români optau în timpul verii pentru vacanțe all inclusive în Turcia. Crezi că mai rămân de actualitate astfel de excursii acum? Sunt genul de vacanțe care te pun automat față în față cu mulți turiști…
Intuiesc că întreaga industrie a turismului se va reorganiza în fața acestei amenințări a coronavirusului. Clar ne vom lua măsuri de igienă sporite, poate că vom evita locurile aglomerate și vom încerca să păstrăm o distanță socială minimă. Din experiența vacanței mele de anul trecut la all inclusive există posibilități de a evita mulțimea de turiști. Vom continua să petrecem timp de calitate între noi, în familia restrânsă, chiar și în vacanță. Cred că pachetele care presupun mulți oameni înghesuiți într-un hotel vor avea de suferit.
De aceea, să călătorești va fi mai scump, cel puțin pe termen scurt și mediu, din cauza tuturor restricțiilor care vor continuă să rămână pe alocuri și din cauza tuturor măsurilor costisitoare de protecție a sănătății turiștilor. De exemplu, se discuta destul de serios despre posibilitatea că anul acesta companiile aeriene să nu mai vândă locul din mijloc din avion, pentru a lasă mai mult spațiu între pasageri, asta evident că poate duce la o creștere a prețurilor la bilete. Clar, anul acesta sezonul de vară este compromis, nu aș zice că la zero, dar va fi o scădere puternică, inclusiv pe litoralul românesc.
Vor fi preferate mai mult casele de închiriat cu totul prin țară, pe la munte, decât un hotel mare și plin de turiști pe litoral. Anul viitor însă probabil că va fi boom la numărul de turiști pe vara, dar repet, asta și dacă din punct de vedere sanitar criză va fi considerată rezolvată final până anul viitor și dacă economia nu va scădea atât de mult încât vacanțele să fie uitate pentru moment. Cred că în 2-3 luni vom putea să ne facem o imagine mai corectă asupra evoluției lucrurilor, până atunci sunt doar presupuneri.
Cum te vei reorganiza noilor condiții? Ai o companie puternică. Ce decizii ai luat pe timp de criză?
Încercăm să ne menținem un cash flow cât de cât sănătos, continuăm să avem proiecte, deși mai micuțe, iar tot ce înseamnă organizare de evenimente corporate este acum în așteptare. Ne-am focusat mult pe online, pe suportul clienților noștri corporate pentru care organizăm webinarii și evenimente creative, exclusiv online, pentru angajații lor care stau acasă.
Pe de altă parte, pentru comunitatea care mă urmărește pe Facebook, Instagram și blog mi-am dedicat activitatea din ultimele săptămâni informării cât mai corecte și complete asupra situației actuale din turism. Apoi am lucrat intens la lansarea brandului „Familia Călătorescu” și la producerea primelor materiale gratuite pentru părinți și copii. Sper cât de curând să anunț și alte surprize sub acest brand.
Care va fi următoarea ta ieșire cu familia din țară după ce va lua sfârșit nebunia Coronavirusului?
Cu siguranță că vom călători în România cu prima ocazie de undă verde. De asemenea avem programată o vacanță în Croația pentru luna iunie și sper că va rămâne în picioare și că o vom putea organiza.
Dar ce destinație de grup, ca ghid turistic, vei alege pentru clienții tăi?
Împreună cu turiștii mei sper să putem călători în SUA, în august, una dintre călătoriile mele de suflet, pe care o organizez de 5 ani consecutiv. Timp de două săptămâni parcurgem cele mai frumoase și mai interesante locuri de pe Coasta de Vest a SUA, pornind din San Francisco și ajungând în Los Angeles. În iunie am un alt grup în Tanzania și Zanzibar, în septembrie am TransSiberianul, în octombrie America de Sud, în noiembrie din nou Tanzania și Zanzibar, în februarie 2021 Mexic, în martie 2021 Japonia, etc. Sper că singurele afectate să rămână Japonia de anul acesta și Africa de Sud din luna mai.
Ce activități faceți acum acasă? Cum vă umpleți timpul cu copiii?
Inventăm continuu noi jocuri care să le stârnească interesul, să le stimuleze imaginația copiilor, dar din care să și învețe câte ceva. Spre exemplu, săptămâna trecută, am lansat o broșură de colorat, desenat și lipit cu ajutorul căreia copiii să învețe mai multe despre continentele lumii. Face parte dintre proiectele „Familia Călătorescu” de care îmi doresc să mă ocup cât mai mult în perioada următoare.
Văzând cât de încântat a fost Alex de „misiunea” primită și cât de impresionat a fost Vlăduț de ce realizase fratele lui, m-am gândit că ar putea fi utilă și altor părinți, așa că am încărcat-o pe blogul meu și poate fi descărcată gratuit de către orice doritor.
Pornind de la pasiunea noastră pentru călătorii, mai facem și jocuri sub formă de ghicitori cu ei, îi învățăm diverse cuvinte și expresii în mai multe limbi străine, le povestim despre diverse locuri de pe tot Globul și le arătăm fotografii cu noi acolo. Alex e super curios și reține tot, Vlăduț e încă micuț și se mai plictisește.
Ce preconizezi din punctul tău de vedere pentru anul 2021, ca și călătorii?
Sper că până în 2021 să revenim cât mai mult la normal, dar depinde mult de segmentul de public. Preconizez că oamenii vor fi mult mai precauți, vor evita în continuare aglomerațiile, înghesuiala și călătoriile all-inclusive. Cei cu bani limitații vor cam renunța la călătorii pe termen scurt și mediu.
Cred că se va opta îndeosebi spre țări care vor face PR bun, care vor inspiră încredere și vor arată că au fost capabile să învingă acest virus aplicând măsuri bune. Se va pleca spre destinații care se vor promova mai bine. E incredibil că toate destinațiile din lume vor pleca de la zero, o situație fără precedent.
Cred că dacă virusul va fi învins anul acesta, se poate ajunge la nivelul și numărul de călătorii de dinainte în minim 2 ani. Desigur, vor exista și oameni care abia vor aștepta să călătorească, însă noi deja vorbeam de călătorii la orice nivel, nu mai era o chestiune de statut, vârstă, bogăție, nivel de studii, etc….ori încrederea la nivelul persoanelor medii va fi câștigată greu.
Pe de altă parte, călătoriile scumpe/îndepărtate/premium nu mă aștept să fie extrem de afectate după ce situația își revine, pentru că acestea oricum erau rezervate cu aproape un an în avans.
Desigur, această este doar o opinie personală, nimeni nu știe ce se va întâmplă, așa cum nimeni nu a preconizat că lumea se poate închide ermetic în doar o lună.
Unde ne îndemni să mergem anul acesta, după ce totul va reveni la normal?
Cred că putem călători oriunde atâta timp cât o facem responsabil, suntem atenți la igienă personală, evităm aglomerația, menținem distanță socială etc.
Sugerez, însă, pentru perioada imediat după ce ne „vindecăm”, călătoriile prin România (zona Secuimii, Sibiu, Delta Dunării) sau spre țările dezvoltate, cu un sistem de sănătate de încredere, deși ultima perioadă ne-a arătat că nicio țară din lume nu poate fi mereu pregătită chiar pentru orice.