Ce spune Lora după cele patru luni de vacanță forțată în Bali! „Aveam nevoie să se întâmple așa ceva”

Publicat: 24 iun. 2020, 14:30 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Lora se află blocată în Indonezia de câteva luni. Deși inițial vedeta a plecat într-o vacanță de două săptămâni, din cauza pandemiei de coronavirus, planurile cuplului au fost date peste cap de mai multe ori.

Lora și Ionuț Ghenu au încercat să se întoarcă acasă, în România, de mai multe ori însă zborurile lor au fost mereu anulate și au fost nevoiți să rămână în Bali timp de patru luni. Chiar dacă în urmă cu câteva săptămâni, artista declara că dorul de casă o face nefericită, între timp situația s-a mai schimbat pentru blondină.

„Suntem recunoscători că suntem aici, suntem fericiți, am trecut peste toate momentele de panică, sunt un om mai bun, mai inspirat. Îmi este foarte dor de fratele meu, am trecut prin momente foarte grele, după moartea mamei noastre. Am venit aici ca să mă refac repede. Trebuia să stăm două săptămâni, dar s-au transformat în patru luni. Și cine știe cât o să mai stăm, cinci luni, șase luni”, a declarat Lora printr-un apel video, la o emisiune tv.

Lora afectată din punct de vedete financiar?

Chiar dacă pe plan profesional artista nu a mai putut să activeze, în ceea ce privește partea materială, Lora spune că nu se plânge, deoarece are o altă afacere de care se poate ocupa și de la departare, până ce va putea să își reia viața de artist în România.

„M-a afectat din punct de vedere al carieire muzicale, din cauza concertelor, dar nu trăiesc doar din concerte. M-am concentrat pe bussines-ul meu, în caz că într-o zi nu voi mai putea face ce îmi place și nu vor mai fi concerte. Afacerea mea e pilonul principal”, a mai continuar cântăreața.

Cum s-a protejat artista de virusul COVID-19

Lora a povestit recent faptul că ultimele luni din viața ei au învățat-o foarte multe. Chiar dacă în Bali nu sunt multe cazuri de infectări, oamenii respectă în continuare regulile pentru a se proteja.

Mai mult decât atât, pe lângă noul virul COVID-19, Lora a trebuit să învețe să se protejeze și de alte boli pe care le-ar putea lua, cum ar fi virusul dengue.

„Am descoperit zeama de frunze de papaya. Se bea două linguri dimineața și două seara. Face bine la sânge și, dacă se întâmplă să contractezi dengue, ai simptome ușoare spre deloc. E important să nu fac experimente pe fața mea pe aici și să îmi provoc vreo alergie”, a declarat Lora, pentru sursa citată.

Publicat: 24 iun. 2020, 14:30 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă
×