Odată ajunşi pe insulă, cei 50 de temerari vor avea de înfruntat izolarea, capriciile naturii şi propriile limitări. O să le fie greu dar este vorba de bani mulți la mijloc.
În curând, natura umană se va dezlănțui mai ceva ca furtunile tropicale, în super show-ul “Insula de 1 milion”, cel mai amplu experiment social televizat, un reality de aventură care va capta atenția milioanelor de telespectatori, la Kanal D.
Super producția va aduce în fața publicului 50 de concurenți, cu vârste, profesii și pasiuni dintre cele mai diferite, în peisajul luxuriant al Republicii Dominicane. Cu toții vor intra într-o încleștare dramatică, individuală, pentru visul lor. Miza cea mai mare pusă la bătaie de o televiziune din România, 1.000.000 de lei, precum și dorința de a reuși a acestor oameni desprinși din confortul cu care au fost obişnuiţi vor scoate la iveală sentimente și reacții nebănuite.
Se anunță pentru concurenți cea mai spectaculoasă și intensă aventură a vieții lor, iar pregătirile pentru această experiență cuprind și câteva reguli pe care cu toții trebuie să le respecte.
La plecarea în Dominicană, concurenții își vor putea lua cu ei în bagaje doar câteva lucruri absolut indispensabile, precum încălțămintea rezistentă, haina de ploaie, șapca sau pălăria care să îi protejeze de soarele puternic, șortul, colanții sau costumul de baie.
Lanternele, bateriile sau alte dispozitive care funcționează cu baterii, franghiile, ustensilele de scris sau ceasurile vor fi strict interzise pentru cei 50 de temerari. Odată ajunși pe insulă, aceștia nu vor mai avea acces la telefoane, vor fi total rupți de civilizație.
“Bagajul concurenților nu va cântări mult. Vor avea puține obiecte, dintre cele indispensabile, și multe situații de gestionat. Va fi ceva ieșit din comun pentru ei, încă nu realizează ce îi așteaptă acolo, în Republica Dominicană. Nici bagajul meu nu va cântări prea mult. Cred că icoana pe care o voi lua cu mine cântărește cel mai mult”, spune prezentatorul formatului, Cosmin Cernat.
„Insula de 1 milion” se anunță a fi cel mai intens și captivant reality show de aventură din istoria televiziunii românești. În curând, telespectatorii vor putea urmări momentele unice care se vor derula în peisajul fermecător din Republica Dominicană, în cel mai amplu experiment social televizat.
Cosmin Cernat, prezentatorul super show-ului de aventură „Insula de 1 milion”, a dezvăluit detalii tulburătoare și emoționante despre viața sa personală și profesională, în interviul moderat de Mihai Ghiță, la emisiunea “În Oglindă”, difuzată sâmbătă seară, la Kanal D2. Acest interviu a adus la lumină povești neștiute ale parcursului lui Cosmin Cernat, începând de la anii copilăriei și drama pierderii mamei sale, până la experiența vieții în Canada. De asemenea acesta a oferit detalii despre cel mai așteptat reality, cel mai amplu experiment social televizat, „Insula de 1 milion”, ce va fi difuzat în curând la Kanal D.
Cosmin Cernat a dezvăluit și câteva dintre planurile sale în legătură cu această călătorie. Prezentatorul a spus că îl vor însoți în însorita Republica Dominicană soția sa, Mădălina, și Matei, fiul cuplului (n.r. din căsătoria anterioară a Mădălinei).
“Merg în Republica Dominicană cu Matei și Mădălina. Matei are 19 ani. A spus că de abia așteaptă să plecăm și că e fericit că ne întoarcem acolo. Când am ajuns prima dată în Republica Dominicană (pentru “Exatlon”), pe Matei și pe Ayana i-am înscris la școală online, în Canada, și el acum termină această școală în regim online”, povestește Cosmin Cernat.
În cadrul interviului, Cosmin Cernat a făcut o serie de dezvăluiri emoționante, atât despre cariera sa, cât și despre viața sa personală. În prezent, îndrăgitul prezentator se pregătește pentru o nouă provocare, super show-ul „Insula de 1 milion”, care promite să fie cel mai amplu experiment social televizat, la Kanal D.
În cadrul reality-ului de aventură „Insula de 1 milion”, ce va fi difuzat în curând la Kanal D, 50 de participanţi se vor angaja într-o competiţie individuală pentru a-şi realiza cele mai îndrăzneţe visuri. Oportunitatea de a se îmbogăți “peste noapte” îi aşteaptă pe aceştia, condiţia fiind depăşirea tuturor obstacolelor întâlnite şi obținerea unui număr cât mai mare de brăţări de pe Insula de 1 milion. La începutul competiţiei, fiecare concurent va primi o brăţară cu o valoare de 20.000 de lei, cele 50 de astfel de brăţări având o valoare totală de 1.000.000 de lei și reprezentând miza uriașă a competiției.
Scopul participanţilor este de a aduna cât mai multe brăţări pe parcursul competiţiei, fie prin câştigarea lor în diverse probe, fie prin moştenirea lor de la cei care părăsesc concursul. În această luptă, abilităţile sociale ale concurenţilor şi modul în care reuşesc să câştige încrederea celorlalţi vor fi decisive. Formarea alianţelor şi cultivarea prieteniei se dovedesc a fi cele mai puternice instrumente pentru a triumfă în acest concurs unic, „Insula de 1 milion”.