Vacanțele exotice pe care Alex Bodi și Ema Uta le-au bifat împreună lăsau să se înțeleagă că au o relație aproape perfectă. Surpriză, însă! În ultima lor escapadă, în Bali, make-up artistul vedetelor a gafat rău, iar musculosul nu doar că nu știa cum să se întoarcă mai repede acasă, dar i-a dat și papucii!
Timpul i-a demonstrat lui Alex Bodi că nu este ușor să ai relații cu cele mai frumoase și dorite femei din România. După ”telenovelele” consumate alături de Bianca Drăgușanu, pe care a luat-o și de soție (pentru scurt timp), afaceristul nu și-a pierdut speranța și s-a dedicat unei alte relații serioase cu Ema Uta. Chiar dacă și între ei au mai existat fricțiuni, momentele frumoase au predominat…până de curând.
Vacanța din Bali în care au fost recent împreună i-a pus capac însă lui Alex Bodi!
Sursele CANCAN.RO dezvăluie că Ema Uta ar fi gafat rău, încât musculosul a pus-o pe liber imediat după întoarcerea în România… printr-un sms.
Pe de altă parte, detaliile oferite de Ema – make-up artist de meserie, despre separarea de Bodi, nu ar fi fost bine primite de afacerist. Care s-ar fi arătat uimit în fața apropiaților săi, la citirea articolului. Citește mai multe detalii AICI.
Cei doi s-au cunoscut în urmă cu aproximativ un an, atunci când Ema Uta spunea că a fost avertizată cu privire la Alex Bodi.
”Eram la o cântare de-ale lui Lori, la un restaurant din București. El mi-a dat un mesaj pe Instagram. Am auzit că este și el acolo. În timp ce eram în restaurant am văzut mesajul. M-am dus la baie și când am ieșit era acolo. Ne-am intersectat privirile. Mă uitam, el se uita la mine. Atunci nu am vorbit absolut nimic. Cum să nu-ți placă de el? E un bărbat bombă. Am fost destul de reticentă, dar după ceva timp de când am lăsat o perioadă să-l cunosc mai bine.
Am fost prevenită, avertizată din toate colțurile. Mă simteam vinovată, eu eram singură, nu depindeam de nimeni, nu știam ce se întâmplă de ce toată lumea a sărit pe mine. Au trecut cam 8 luni de când l-am cunoscut. Am lăsat timpul să treacă, am văzut ce fel de persoană e, de fapt. Am închis ochii la ce se spunea despre el și acum pot să spun că suntem ok”, a spus Ema Uta la ”Teo Show”.