Este incredibil sa vezi cum arata in prezent casa, sau ceea ce a mai ramas din ea. Adevarata casa memoriala a lui Brancusi a fost lasata in paragina si va disparea in curand.
Casa in care s-a nascut Brancusi s-a prabusit! De ce nimeni nu a putut face nimic. Unul dintre pereţii casei din lemn în care s-a născut marele sculptor Constantin Brâncuşi s-a prăbuşit. Locuinţa se află în satul Hobiţa, din judeţul Gorj, la aproximativ 200 de metri distanţă de Casa memorială „Constantin Brâncuşi“, care e o copie.
In urmă cu mai mulţi ani, moştenitorii au vândut casa pe un cal şi suma de 500 de lei sculptorului Florin Codre din Bucureşti. Acesta a venit cu mai multe maşini pentru a o demonta şi duce la Bucureşti. A reuşit să dea jos acoperişul, moment în care autorităţile au intervenit şi au oprit totul pentru că nu exista autorizaţie de demolare. Sculptorul a fost amendat, iar materialul lemnos rezultat a fost confiscat, fiind şi acum într-un depozit al Primăriei Peştişani. Practic asta a fost momentul cand adevarata casa in care s-a nascut Brancusi a ramas fara acoperis si a inceput sa se deterioreze puternic din cauza intemperiilor.
În anul 1971, autorităţile comuniste au decis să-i cinstească memoria marelui sculptor prin ridicarea unei case muzeu. Astfel, a fost găsită în sat o casă cu însuşiri asemănătoare care aparţinea lui Calistrat Blendea. Aceasta a fost luată, mutată şi refăcută în vederea amenajării casei muzeu.
Casa în care a văzut lumina zilei marele sculptor este putrezită şi în pragul de a se prăbuşi în totalitate. „Într-o seară stăteam şi ne uitam cum cade. Nu avem ce să mai facem. Au fost promisiuni multe. Mulţi care au trecut pe aici ne-au promis că vor încerca să o refacă, dar nu ai ce să mai faci. E aproape dusă. Ne trebuie mulţi bani să o mai putem pune pe picioare şi noi nu avem“, a povestit Ioana Gogoi, în vârstă de 80 de ani, stră-strănepoată a lui Brâncuşi şi unul dintre moştenitori.
Casa este folosită mai mult drept coteţ pentru păsări, gainile din sat si ale vecinilor ajung sa se cuibareasca in ruinele unui monument istoric al Romaniei. „Este o proprietate privată. Primăria Peştişani nu are cum să intervină. Proprietarul este cel care răspunde pentru întreţinerea construcţiei. Vorbim despre o construcţie de patrimoniu”, a spus primarul comunei Peştişani, Cosmin Pigui.