Carmen de la Sălciua a făcut declarații despre femeia cu care fostul său soț va avea un copil. Artista explică faptul că nu a fost surprinsă de vestea că cei doi formează un cuplu, ba chiar se bucură pentru ei.
Carmen de la Sălciua și Culiță Sterp s-au despărțit definitiv cu ceva timp în urmă. Artistul și-a găsit repede alinarea în brațele unei tinere domnișoare cu care cei doi s-au cunoscut de pe vremea în care erau împreună.
Recent, bruneta a vorbit despre relația fostului său soț, dar și despre schimbările din viața acestuia.
”Da, a fost la mine și la Culiță la nuntă. Așa cum a spus ea, relația dintre ei este din 2018, de pe când el era încă căsătorit cu mine.
Dar, la o adică, ce pot să spun? El probabil nu și-a asumat, la acea vreme, niște responsabilități, niște lucruri pe care trebuie să le facă un bărbat în momentul în care se căsătorește. Ce a fost, a fost”, a spus Carmen de la Sălciua pentru wowbiz.ro
Cu toate acestea, frumoasa cântăreață explică faptul că a lăsat trecutul în urmă, iar acum își vede de planurile sale de viitor.
”La acea vreme, am suferit, era totuși soțul meu. Dar, acum, m-am vindecat. Și, sincer, tot ce îmi doresc pentru Daniela este ca, atunci când Culiță se întoarce de la Survivor, să fie un alt bărbat, să se cumințească.
Să își asume că va deveni tată, să reușească Daniela unde nu am reușit eu. Acum, sincer, fiecare își vede de viața lui”, a mai spus Carmen de la Sălciua pentru sursa citată.
Cântăreața a spus pe un cont de socializare motivul pentru care nu a mai apărut în emisiuni de televiziune. Carmen de la Sălciua spune că a trecut printr-o perioadă dificilă și a realizat că are nevoie de timp pentru sine.
”A fost o perioadă în care am avut nevoie de liniște, de a medita asupra mea, de a mă vindeca, de a mă pune pe picioare, de a realiza ce contează, de a mă descoperi… se poate numi și un timp al meu”, a scris Carmen de la Sălciua pe InstaStory.
Sursă foto: Arhivă Ciao