Care a fost primul job al lui Chef Sorin Bontea și ce salariu încasa! Dezvăluiri din viața personală

Publicat: 17 mai 2021, 08:50 Autor: Andreea Voicu Vedete

Chef Sorin Bontea este unul dintre cei mai respectați chefi profesioniști din România. Cel care este și jurat la ”Chefi la cuțite„, emisiunea de la Antena 1, a povestit care a fost primul său salariu pe care l-a încasat în urmă cu mulți ani. Unde lucra înainte celebrul bucătar?

Chef Sorin Bontea a vorbit despre primul său job pe care l-a avut cu foarte mulți ani în urmă. Înainte de a face armata, celebrul bucătar a lucrat la o alimentară. De asemenea, așa cum mărturisea el, primii ani în bucătărie au fost dificili, dar a reușit! Vedeta Antena 1 a spus și ce salariu încasa atunci.

În cadrul unui podcast, chef Sorin Bontea a vorbit despre anii tinereții, când se afla la început de drum. Primul său job a fost ajutor de bucătar la o alimentară, iar pentru serviciile prestate primea lunar un salariu de 1500 de lei. El se angajase de la vârsta de 16 ani, iar primii ani în bucătărie au fost destul de grei pentru celebrul chef. Însă, nicio secundă, nu a renunțat la visul lui și l-a urmat.

”Am câștigat primii bani la muncă, m-am angajat la 16 ani. Eram ajutor de bucătar. Cred că i-am cheltuit cu fetele, iar o parte i-am dat în casă, clar, pentru că aşa era la noi, se dădeau în casă banii. Ca în orice meserie, înveţi. Toţi au mai gătit ceva pe acasă, dar ea, ca meserie, o înveţi doar într-un restaurant când începi să o faci profesionist. Primii ani în bucătarie au fost foarte grei. Curăţai cartofi, ceapă, cărai marfă, nu făceai mare lucru. Era foarte multă muncă fizică”, povestea Sorin Bontea în urmă cu ceva timp, pentru adevarul.ro.

Pentru celebrul chef, cel mai mare sprijin al său a fost și este soția lui: ”Lunile în care am fost plecat pe mare au fost foarte grele şi pentru mine şi pentru soţie. Am făcut un mare sacrificiu. Nu pot să spun că am sacrificat familia şi nu cred că aş fi putut să fac nimic fără ajutorul soţiei. Ea a înţeles foarte bine ce vreau, m-a ajutat, a fost în spatele meu. Şi în mare parte, ei îi datorez poziţia în care sunt astăzi. La început era greu cu comunicarea. (…) Soţia mea are foarte multă grijă de mine pentru că mă iubeşte foarte mult”.

Sorin Bontea, interviu sincer despre familie

Într-unul dintre puţinele interviuri pe care le-a acordat despre familia sa, Chef Bontea a facut declarații despre partenera lui de viata si a mărturisit că a fost o femeie care l-a sprijinit întotdeauna.

”În mare parte, ei îi datorez poziția în care sunt astăzi. Soția mea are foarte multă grijă de mine pentru că mă iubește foarte mult.”, spunea acesta.

„Suntem împreună din 1989 şi ne-am căsătorit în 1994. Ne-am cunoscut la o petrecere, într-un grup de prieteni, iar eu am fost cel care a făcut primul pas. La prima întâlnire ţin minte că i-am dat un trandafir roşu şi de atunci îi dăruiesc mereu trandafiri roşii, îi plac foarte mult. Apoi i-am gătit mâncare chinezească“, a mărturisit acesta.

Sursă foto: capturi video youtube

Publicat: 17 mai 2021, 08:50 Autor: Andreea Voicu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă
×