Trei cercetători de la celebrul laborator de studiere a virușilor din Wuhan s-au îmbolnăvit în noiembrie 2019 și au apelat la îngrijiri spitalicești, arată un raport al agențiilor americane de informații, care nu a fost publicat anterior.
Acest detaliu reaprinde controversa internațională legată de originea pandemiei de COVID și vine în sprijinul apelurilor tot mai numeroase care cer o anchetă completă menită să descopere dacă SARS-CoV-2 a scăpat din laborator.
Potrivit unui document elaborat în ultimele zile ale administrației lui Donald Trump, cercetătorii care s-au îmbolnăvit prezentau simptome similare cu cele provocate de COVID-19 și cu cele ale afecțiunilor sezoniere. Aceste detalii vin în ajunul unei reuniuni a decidenților Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), în cadrul căreia se anticipează discuții privind următoarea etapă a unei investigații asupra originilor COVID-19.
Actuali și foști oficiali la curent cu informațiile privindu-i pe cercetătorii de la Wuhan au opinii împărțite despre noile indicii. O sursă citată de Wall Street Journal insistă pe nevoia unei noi investigații și a corelării informațiilor suplimentare în timp ce o alta califică informațiile din documentul administrației Trump drept solide.
„Informațiile pe care le-am primit din mai multe surse sunt de o calitate excelentă, foarte precise. Ce nu ne spun aceste informații este de ce s-au îmbolnăvit cercetătorii”, a precizat sursa citată. Directorul Laboratorului Național de Biosecuritate din Wuhan, parte a Institutului de Virusologie, a negat, luni, informațiile apărute în presa americană.
„Am citit (documentul), este o minciună. Aceste afirmații sunt fără temei. Laboratorul nu cunoaște situația menționată și nu am idee de unde au venit aceste informații”, a spus, luni, directorul Yuan Zhiming unei publicații chineze controlate de stat.
OMS a realizat anul acesta o investigație asupra originii pandemiei și a concluzionat că riscul unui accident este „extrem de scăzut”, scrie antena3.ro.
Raportul OMS spune că nu au existat raportări ale afecțiunilor respiratorii compatibile cu COVID-19 înainte de decembrie 2019 și că nu există dovezi serologice privind existența infecției cu SARS-CoV-2 la lucrătorii laboratoarelor din Wuhan.
Documentul elaborat de OMS a fost prompt criticat de SUA, Marea Britanie și de alte state din cauza „accesului limitat” la mostrele și datele originale și complete.
Sursa foto: Arhiva Ciao