Avertisment cumplit despre valul trei de coronavirus! ”Va fi o accelerare a transmiterii”

Publicat: 01 mart. 2021, 10:41 Autor: Elena Arhiva
Avertisment cumplit despre valul trei de coronavirus! ”Va fi o accelerare a transmiterii”

Semnal de alarmă îngrijorător din partea medicilor. Valul al treilea al pandemiei de COVID-19 va fi diferit. Tinerii vor fi cei mai expuși îmbolnăvirii, pentru că nu sunt vaccinați. Medicul Radu Țincu avertizează asupra faptului că valul trei în România va fi diferit față de cele anterioare, susținând că va exista o creștere de cazuri în rândul populației tinere, care nu a fost imunizată.

”Cred că va fi un al treilea val diferit față de cele din 2020, pentru că atunci aveam toată populația expusă riscului. În acest moment, grupele vulnerabile sunt oarecum securizate prin vaccin. Cred că vom avea un număr de cazuri în creștere la populația tânără, care încă nu a fost imunizată.

Avem o nouă varianta virală, varianta britanică, care în mod sigur circulă în România intracomunitar, o variantă virală cu o transmisibilitate mult mai ridicată.

Anticipez că va fi o accelerare a transmiterii în rândul comunităților de persoane tinere și acest lucru nu va avea un impact așa mare cum a fost în septembrie-octombrie anul trecut asupra sistemului de terapie intensivă. Sigur că, odată ce numărul de persoane tinere îmbolnăvite de COVID va crește și vom avea mii de persoane diagnosticate pozitiv, va exista și un procent redus de oameni care vor dezvolta și forme severe”, a declarat medicul Radu Țincu pentru digi24.

2.830 de cazuri noi în ultimele 24 de ore

Până în 28 februarie, în România, au fost confirmate 801.994 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, iar 740.352 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.830 cazuri noi de persoane infectate cu Covid -19, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Până astăzi, 20.350 de persoane diagnosticate cu această infecție au decedat.

În ultimele 24 de ore, au fost raportate 63 de decese (33 bărbați și 30 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Bihor, Botoșani, Buzău, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Satu Mare, Tulcea, Vaslui, Vâlcea și București.

Sursa foto: Arhiva Ciao

Publicat: 01 mart. 2021, 10:41 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă