Au fost facute publice rezultatele ADN. Cui apartin oasele din padurea de langa locuinta lui Gheorghe Dinca

Publicat: 17 aug. 2019, 14:49 Autor: Loredana Ciao.ro

Specialiștii INML nu au putut identifica niciun profil ADN de pe oasele găsite în pădure, în cazul Caracal, deoarece erau într-o stare de calcinare excesivă, arată DIICOT.

Cui apartin oasele din padurea Caracal. Procurorii au retrimis INML dispoziție de refacere a analizei.

Ce a facut Gheorghe Dinca cu Alexandra, miercuri seara, dupa ce a rapit-o! Avocatul lui face noi declaratii

Cui apartin oasele din padurea Caracal

„În dimineaţa zilei de 17.08.2019, Institutul Național de Medicină Legală ”Mina Minovici” a înaintat Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism constatările preliminare ale expertizei genetice judiciare, potrivit cărora:

– au fost expertizate de către Institutul Național de Medicină Legală o parte dintre probele ridicate cu ocazia cercetării la faţa locului efectuată la zona de lizieră de pădure, respectiv fragmente osoase de natură umană.

– având în vedere starea de calcinare excesivă a acestora, ca urmare a acţiunii factorilor fizico – chimici la care a fost supus materialul biologic osos, nu s-a putut evidenţia niciun profil ADN”, informează DIICOT, printr-un comunicat de presă.

Expertiză genetică în regim de urgență

Printr-o adresă transmisă sâmbătă, procurorii DIICOT-Structura Centrală au reiterat Institutului Național de Medicină Legală ”Mina Minovici”, dispoziţia de a efectua în continuare, în regim de urgenţă, expertiza genetică judiciară asupra întregului material probator, inclusiv asupra dinţilor şi a altor mijloace materiale de probă găsite cu ocazia cercetării la faţa locului.

Procurorii DIICOT au găsit, în data de 5 august, un sac cu oase şi cenuşă în pădurea în care a indicat Gheorghe Dincă faptul că şi-a ascuns urmele. Principalul suspect al crimelor din Caracal a susținut, la acel moment, că este vorba despre rămăşiţele umane ale Luizei Melencu (18 ani), pe care ar fi ucis-o în luna aprilie, în aceeaşi zi în care a sechestrat-o.

ADN-ul Alexandrei Măceșanu, descoperit în curtea lui Dincă
În cazul Caracal, au mai fost găsite oase, însă în curtea lui Gheorghe Dincă, identificate de anchetatori la momentul perchezițiilor. Analiza INML a stabilit deja ca oasele din curtea lui Dinca au ADN-ul Alexandrei.

DIICOT a anunțat, miercuri, că rămășițele găsite de către procurorii DIICOT în liziera din pădure de lângă casa din Caracal aparțin unei fete cu vârsta cuprinsă între 15-19 ani, alta decât Alexandra Măceșanu. Asta înseamnă că se confirmă a doua victimă a lui Gheorghe Dincă.

Publicat: 17 aug. 2019, 14:49 Autor: Loredana Ciao.ro
Pe aceeași temă