Au făcut anunţul! Țara din Europa care va prelungi starea de urgență sanitară până la jumătatea lunii iulie

Publicat: 03 mai 2020, 11:30 Autor: Hermina Hagianu News
Au făcut anunţul! Țara din Europa care va prelungi starea de urgență sanitară până la jumătatea lunii iulie

Franţa prelungeşte starea de urgenţă. Autorităţile franceze au luat în calcul atât starea epidemiologică din ţară, cât şi pe cea din întreaga lume.

Cu peste 240.000 de decese în întreaga lume, în ultima perioadă, francezii au decis prelungirea stării de urgenţă, informează LeFigaro. Ministrul Sănătăţii din Franţa, Olivier Veran, a declarat că starea de urgenţă se prelungeşte până pe 24 iulie.

Potrivit ministrului francez, ridicarea stării de urgenţă pe 23 mai, aşa cum fusese anunţat iniţial, ”ar fi prematură”.

Carantina va fi obligatorie doar pentru cetăţenii care intră în ţară în această perioadă, a mai anunţat Olivier Veran. Proiectul de lege pentru prelungirea stării de urgenţă va fi examinat luni de către Parlament. Starea de urgenţă a fost declarată în Franţa pe 24 martie.

Franţa a înregistrat în ultimele 24 de ore 166 de decese cauzate de coronavirus

Autorităţile franceze au anunţat, sâmbătă, că în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 166 de decese cauzate de coronavirus, astfel că totalul victimelor a ajuns la 24.760.

Vineri, numărul noilor decese a fost 218.

Sunt spitalizate 25.827 de persoane, dintre care la terapie intensivă sunt 3.827.

Publicat: 03 mai 2020, 11:30 Autor: Hermina Hagianu News
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă