Australia se confruntă în prezent cu incendii devastatoare. Recent NASA a anunţat faptul că acestea ar putea afecta toată planeta, inclusiv țara noastră.
Incendiile infernale s-au dezlănțuit pe coasta estică a Australiei, timp de luni de zile, împingând fumul deasupra Pacificului, iar acest lucru reprezintă un pericol atât pentru vegetație și faună, cât și pentru oameni.
Agenția spațială americană a anunțat că fumul cauzat de acestea va ajunge pe toată suprafața globului, ceea ce înseamnă că va ajunge să afecteze și țara noastră.
„Fumul este de așteptat să facă cel puțin un circuit întreg în jurul globului”, se arată într-o declarație oficială NASA.
Din momentul în care fumul ajunge în stratosferă, acesta poate călătorii pe distanțe foarte lungi, foarte departe de sursa originală. În acest fel, poate afecta condițiile atmosferice de pe tot globul, menționează NASA.
Satelitele NASA arată că fumul a parcurs mai mult de 6.500 de kilometri distanță de Australia, o parte ajungând în Chile, unde au fost raportate ceruri înnorate și apusuri de soare colorate.
În Australia, la nivel terestru, fumul are un impact dramatic asupra calității aerului de pe suprafețe întinse. La începutul lunii decembrie 2019, fumul cauzat de incendii din Australia ajunsese atât de rău în Sydney, încât calitatea aerului era de 11 ori mai mare decât ceea ce este considerat nivelul „periculos”.
Până acum, incendiile au reușit să ardă milioane de hectare din suprafața țării, au dus la decesul a cel puțin 28 de oameni și au distrus mai mult de 2.000 de case.