Cântăreaţa Anna Lesko și-a deschis sufletul în cadrul unui interviu și a povestit cum a fost adolescența ei. Acum, la cei 41 de ani, artista se mândreşte cu o carieră de invidiat şi cu un băieţel pe care îl iubeşte enorm.
Anna Lesko a povestit cât de greu i-a fost în momentul în care s-a hotărât să se stabilească în România, dar și ce părere au avut părinții săi despre această decizie radicală.
“Tatăl meu nici nu ştia, era plecat în Moscova atunci, iar mama rămăsese să aibă grijă de noi, fetele. Şi noi eram crescute cu mare stricteţe, nu mergeam la discotecă, ci învăţam să avem grijă de gospodărie şi să ne pregătim pentru viaţă. Mama ne învăţa şi cum să avem grijă de noi, ea mergea pe tocuri chiar şi atunci.
Cred că a fost un model pentru cât de feminină trebuie să fii, şi aranjată, indiferent de ceea ce faci. Iniţial, în trupă, eu coseam costumele pentru fete. Apoi, am intrat ca rezervă în trupă, iar în câteva luni am ajuns să dansez. Am reuşit să depăşesc acel moment. A trebuit să le demonstrez multor oameni din jurul meu că puteam face această trecere din Chişinău în Bucureşti”, a spus Anna Lesko pentru revista viva.ro
“Când m-am hotărât să rămân în România, pentru părinţii mei a fost un şoc. A fost ceva cumplit pentru ei, mai ales că eu vin şi dintr-o zonă în care educaţia era mai rigidă. Ca să înţelegi, eu nu am văzut un club toată adolescenţa mea. Am văzut prima oară un club când am venit în România. Eram într-o relaţie şi partenerul meu de atunci m-a dus pentru prima dată într-un astfel de loc. Până la 17 ani şi jumătate nu intrasem în niciun club. Eu am venit în România să cos costume (…)”, a mai povestit Anna Lesko în cadrul interviului.
Anna Lesko și-a refăcut viața amoroasă la doar trei luni de la despărțirea de tatăl copilului ei. Potrivit informațiilor Cancan.ro, noul iubit al artiseti face parte din lumea bună, dar i-a interzis să facă publică relația sau vreo imagine cu ei împreună.
La trei luni de când s-a despărțit de DJ Vinnie, Anna Lesko iubește din nou! Bărbatul care o face fericită pe excentrica artistă este cunoscut în lumea afacerilor și nu are nicio legătură cu showbizul românesc, potrivit Antena Stars.