Andrei Krișan, concluzii după primul joc al săptămânii la Survivor All Stars: ”Faimoșii și-au revenit cu siguranță”

Publicat: 13 mart. 2024, 10:25 Autor: Loredana Dumitrașcu Vedete

Aseară, de la 21:30, la PRO TV a început cea de-a noua săptămână din sezonul Survivor All Stars! Și de această dată evenimentele s-au ținut lanț – Faimoșii și-au regăsit gustul pentru victorie și se simt mai puternici după ce au scăpat de aparentele verigi slabe, Războinicii au condus detașat în jocul pentru Recompensă, dar au pierdut puncte la rând și în final, meciul, iar seara s-a încheiat cu o recompensă pe cinste pentru cei din tribul Roșu.

Despre toate acestea comentează, în exclusivitate, Andrei Krișan, fostul concurent Survivor, care în 2023 reușea să obțină locul 2 în finală.

”O nouă săptămână, noi discuții, doar că de această dată nu la Faimoși. Ne mutăm în tribul Războinicilor, unde se pare că aceștia au fost destul de afectați sau deranjați în urma discuțiilor cu și despre Ștefania. Când ea câștiga, în trecut, nu avea o reacție, în schimb în ultimele săptămâni, i-a deranjat pe Faimoși. Așa cum a considerat Zanni, așa gândeam și eu – de ce e cazul de discuții despre o bucurie. Dar tensiunile au crescut și toți și-au dat cu părerea despre reacțiile Ștefaniei. Chiar dacă eu nu cred că ea a deranjat, nu cred că sunt multe de spus. Am senzația că Faimoșii au vrut să atace și să obțină o reacție… și au reușit”, spune Krișan după ce a văzut modul în care decurg discuțiile din ambele triburi.

Andrei Krișan, concluzii după primul joc al săptămânii la Survivor All Stars

Evident, Andrei nu putea trece peste jocul de recompensă în care Războinicii au început foarte bine, dar au încheiat dezastruos: ”Jocul începe cu 4-0 și am zis că este evident în ce direcție se va propulsa, însă la un moment dat, Faimoșii au început să ia puncte. Când am văzut 4-6… am fost sigur că nu se va termina bine pentru Războinici. Avansul luat de Faimoși a fost suficient și nu a mai existat niciun pericol pentru victoria lor. Echilibrul echipei roșii pare că așa a fost scris în stele, Ciomag spunea că s-a trezit cu foame de recompensă și multă mâncare și uite că așa a fost – salată, cartofi prăjiți, masaj, tot tacâmul. Nu știu ce s-a întâmplat la Războinici, dar ce pot să observ este că Faimoșii și-au revenit cu siguranță. Este un meci important… pentru o potențială săptămână roșie 😊! Dar hai să vedem, mi-aș dori ca jocurile să rămână ale Războinicilor. Sper să nu înceapă cu certurile după înfrângere”.

Cea de-a doua înfrângere consecutivă pentru albaștrii a adus și primele conflicte interne între membrii echipei. ”Chiar dacă Robert a avut o reacție ieșită din comun și îi sublinia lui Sorin că nu doar traseul sau finalul contează, sunt de acord că Sorin nu avea nicio șansă, iar Zanni l-ar fi întrecut. Robert are modul lui de a spune lucrurilor pe nume, folosește cuvinte pe care doar el le înțelege câteodată. Dar acum a fost o reacție la cald, la înfrângere, când a subliniat că Sorin a fost veriga slabă. Nu pare a fi ceva grav între ei și sunt sigur că vor discuta și se vor împăca”, a mai adăugat Andrei Krișan.

Survivor All Stars continuă astăzi și mâine, de la 21:30, la PRO TV, iar Andrei va reveni cu analiza lui despre fiecare seară.

Publicat: 13 mart. 2024, 10:25 Autor: Loredana Dumitrașcu Vedete
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. A lucrat încă din 2009 la ProSport ca intern. În…...
Pe aceeași temă